
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667
Acasă › Ponturi Pariuri › Fotbal › Champions League
Champions League
Una dintre cele mai dezechilibrate partide ale zilei vine din runda secundă preliminară din UEFA Champions League, acolo unde le vom vedea la lucru pe Steaua Roșie – Larne. Returul acestei duble este programată să se desfășoare miercuri, 29 iulie 2026, începând cu ora 21:00, pe „Stadion Rajko Mitić”.
„Crveno-beli” nici că își puteau dori un debut mai bun de sezon decât cel pe care îl au în momentul de față. O luăm cronologic, cu primul meci, cel de acasă din campionat, cu Macva, pe care aveau să îi învingă fără drept de apel, chiar aici, pe teren propriu, unde le administra un 5-0.
Urma apoi duelul tur cu cei de la Larne, din turul 2 Champions League. Aveau să domine partida din Irlanda de Nord de o manieră categorică, dovadă și raportul ocaziilor, care a fost de 27 la 1 în favoarea lor. După o primă repriză încheiată doar cu 1-0, partea a doua cu alte 3 goluri pentru băieții lui Dejan Stanković, care și-au respectat pe deplin statutul de favoriți.
În urmă cu 3 zile au avut parte de un alt meci în fața propriilor suporteri, chiar contra vicecampioanei en-titre, Vojvodina. Nu au lăsat-o mai moale nici contra acestora, iar după 19 minute conduceau deja cu 2-0. Până în pauză oponenta sa avea să reducă din diferență, însă campioana Serbiei a continua să domine și au mai marcat un gol pe final stabilind astfel tabela la 3-1.
Așa cum era de așteptat, campioana en-titre a Serbiei primește o cotă infimă la victorie, de doar 1.05. Pentru a beneficia de alternative mai bune de pariere la duelul Steaua Roșie – Larne, ar trebuii să ne orientăm către goluri, acolo unde la un minim de 4 reușite, avem 1.63, sau chiar la cornere. Dacă vom vedea spre exemplu linia de „peste 9.5 cornere” depășită în duelul de la Belgrad, ne-am putea bucura de o cotă de 1.75 din partea caselor de pariuri online.
Trupa condusă de pe bancă de Gary Haveron vine că în vacanță la Belgrad, având în vedere soarta primei manșe. Și-au arătat în mod evident foarte mult limitele în acea dispută în care au avut doar un singur șut. Gândul lor cu siguranță este mai mult la turul 3 din Europa League, unde ar urma să dea peste pierzătoarea dintre Iberia 1999 sau Slovan Bratislava.
Până la acel eșec usturător cu Steaua Roșie, echipa nord-irlandeză avea un start de sezon pozitiv. Aveau să debuteze în noul sezon cu un trofeu câștigat. Apoi veneau peste dubla din turul 1 Champions League, unde dădeau peste campioana din San Marino, Tre Fiori, de care aveau să treacă cu două succese la limită.
Obiectivul lor pentru acest retur cred că este să piardă la un scor cât mai mic, având în vedere diferența uriașă dintre cele două cluburi. Oricum ar fi, parcursul lor european va fi mai lung decât cel de anul trecut, când ieșeau încă din turul 3 preliminar Conference League, eliminați fiind de către cei de la Santa Clara.
Toate argumentele sunt de partea sârbilor, care sunt că și calificați în turul 3 din UCL. Consider însă că nu vor vrea să rateze șansa a de a își mai trece în cont un succes contra unei echipe ce s-a dovedit a fi net inferioare și în prima manșă. Pentru a vă oferi o alternativă cât mai bună de pariere la acest duel dintre Steaua Roșie – Larne, am decis ca pe lângă victoria clară la care mă aștept din partea gazdelor, am pus pe acel bet builder și o opțiune pe cornere. Asta pentru a ne mări un pic cota la această întâlnire extrem de dezechilibrată la prima vedere.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.