Runda a cincea din faza Ligii UEFA Champions League ne propune o întâlnire dezechilibrată ce se va consuma în Slovacia, între cei de la Slovan Bratislava și AC Milan. Duelul va avea loc marți, 26 noiembrie 2024, cu începere de la ora 19:45, și va fi găzduit de „Tehelné pole”.
Produc slovacii primul rezultat pozitiv în faza Ligii?
Pe plan intern, lucrurile evoluează într-o manieră pozitivă pentru trupa slovacă, care a urcat pe prima poziție ca urmare a ultimelor două rezultate. A fost un 3-1 acasă contra celor de la Skalica, iar în ultima rundă au terminat doar la egalitate deplasarea pe care au avut-o de făcut la Košice.
Trupa pregătită de Vladimír Weiss avea mari speranțe că pot obține primele puncte în runda precedentă din Champions League, atunci când primeau vizita croaților de la Dinamo Zagreb. Începeau foarte bine întâlnirea, reușind să deschidă scorul în minutul 5, însă avantajul nu a durat foarte mult, iar până în pauză croații au întors tabela de marcaj în favoarea lor, iar în a doua repriză le-au înscris alte două goluri, făcând ca scorul final să fie de 1-4.
Au jucat pe teren propriu și contra celor de la Manchester City, întâlnire pe care, de asemenea, au pierdut-o fără drept de apel, 0-4. Așadar, după primele 4 runde, campioana Slovaciei este „lanterna roșie” a clasamentului, fiind fără punct acumulat și un golaveraj dezastruos, de -13.
- Echipa probabilă: Takac; Bajric, Kashia, Wimmer; Blackman, Ignatenko, Savvidis, Mak; Barseghyan, Tolic; Strelec
Prezentare cote Betano – Slovan Bratislava vs AC Milan
Așa cum era de așteptat, formația italiană este văzută ca mare favorită de către casele de pariuri online, care le atribuie o cotă de doar 1.21 pentru a-și trece în cont cele 3 puncte. Avem alternative mult mai bune la goluri pentru Slovan Bratislava vs AC Milan, cum ar fi pontul de „peste 3.5 goluri”, pentru care avem 2.02, sau un pariu pe „GG”, la care avem o cotă de 1.91.
AC Milan pornește ca mare favorită!
Vicecampioana en-titre a Italiei a avut parte de un test complicat înaintea vizitei de la Bratislava. În ultima apariție oficială au primit vizita celor de la Juventus Torino. A fost o întâlnire foarte tactizată, dovadă și faptul că tabela a indicat 0-0 la finalul celor 90 de minute.
Ultima evoluție a „diavolului milanez” în Champions League a fost pe Santiago Bernabeu, acolo unde au făcut poate cea mai bună partidă din actuala stagiune competițională. Au izbutit să câștige surprinzător contra celor de la Real Madrid cu un scor surprinzător de 1-3.
Această victorie le-a ridicat atât moralul, cât și șansele de a obține calificarea mai departe în competiție. Momentan, trupa pregătită de Paulo Fonseca se află pe poziția cu numărul 20, având în cont 6 puncte și un golaveraj pozitiv, de doar +1, cu 7 reușite și 6 goluri încasate.
- Echipa probabilă: Maignan; Emerson, Thiaw, Gabbia, Hernandez; Fofana, Reijnders; Chukwueze, Pulisic, Leao; Morata
Ponturi Champions League – Slovan Bratislava vs AC Milan
La cum a arătat parcursul slovacilor până acum, cred că se pune doar problema scorului cu care se vor impune italienii, nu cea a învingătoarei. „Diavolul milanez” nu poate rata obținerea celor 3 puncte astăzi, având în vedere situația din clasament, și cred că vor trata extrem de serios vizita de la Bratislava, pe care mă aștept să o trateze cu maxima seriozitate. Așadar, pontul meu pentru pariuri la duelul Slovan Bratislava vs AC Milan este „2” și un interval de goluri „2-6”.
URMĂREȘTE-NE PE