
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667
Acasă › Ponturi Pariuri › Fotbal › Campionatul Mondial 2026 (Cupa Mondială)
Campionatul Mondial 2026 (Cupa Mondială)
Confruntarea dintre Ecuador vs Paraguay este una din cadrul preliminariilor sud-americane pentru Campionatul Mondial, aceasta fiind programată să se joace în această noapte, de la ora 00:00, urmând să se dispute pe „Estadio Rodrigo Paz Delgado”.
Ne așteaptă partide interesante în Nations League, însă avem dueluri și în preliminariile Campionatului Mondial, unde ne axăm pe duelurile naționalelor din America de Sud. În acest material am anlizat confruntarea dintre Ecuador vs Paraguay, pentru care am decis să alegem un pariu destul de simplu, într-o cotă mai mult decât decentă de 1.64 oferită de Unibet.
Așa cum era de așteptat, gruparea gazdă pornește cu prima șansă la casele de pariuri, fiind ce-i drept mai puternică. De exemplu, cei de la Unibet oferă o cotă de 1.64 pentru un succes al acesteia, în timp ce pentru o eventuală victorie a oaspeților oferă o cotă de 6.75.
Judecând după informațiile oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt, dispune de un lot de două ori mai valoros decât al adversarei sale, astfel că bookmakerii au un motiv serios încât să o dea ca favorită în acest duel, mai ales că beneficiază de avantajul propriului teren.
Ecuadorienii speră să se califice din nou la turneul mondial, unde au jucat și în 2022. Aceștia se descurcă bine în aceste preliminarii, chiar și în condițiile în care au primit o penalizare de trei puncte. În prezent se află pe locul al patrulea, în cele opt etape reușind patru victorii și două remize, suferind două eșecuri, în urma acestor jocuri marcând șase goluri, primind patru.
Naționala din Ecuador are un moral bun înainte de această înfruntare, având în vedere faptul că vine după un succes. Aceasta s-a impus la scor minim în duelul de pe teren propriu cu Peru, încheind astfel o serie de trei partide consecutive fără victorie.
Nu este o națională rea, însă este sub nivelul adversarei sale din mai multe puncte de vedere, fiind depășită la capitolul valoare, dar și la capitolul experiență, așa că, după cum era și normal de altfel, pornește cu șansa a doua la casele de pariuri, mai ales că joacă în deplasare.
Oaspeții acestei partide sunt sub adversarii lor în clasamentul acestor preliminarii, ocupând mai exact locul al șaptelea, cel care duce la baraj. Aceștia au bifat două victorii și trei remize, suferind trei eșecuri, în toate aceste partide marcând două goluri, primind trei.
Reprezentativa celor din Paraguay vine după două rezultate extrem de importante, deși a dat piept cu adversari de calibru. Mai întâi a remizat la scor alb cu Uruguay, în deplasare, reușind să se impună apoi la scor minim cu Brazilia, pe teren propriu.
Într-adevăr, Paraguay vine după două prestații solide, însă, în ciuda acestui aspect, nu vom merge pe mâna sa, ba din contră, alegem să pariem pe reprezentativa Ecuadorului. Este fără dubii mai valoroasă, având un parcurs mai bun în aceste preliminarii, beneficiind de asemenea și de avantajul propriului teren, unde suporterii vor avea cu siguranță un rol important. Recomandarea noastră primește o cotă mai mult decât decentă de 1.64 la agenția de pariuri online Unibet, care își poate găsi locul și pe Biletul Zilei.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.