
În această seară, cu începere la ora 23:00, va avea loc duelul dintre Columbia vs Argentina, acesta contând pentru etapa a opta din cadrul preliminariilor sud-americane pentru Campionatul Mondial, urmând să se dispute la Barranqulla, pe „Estadio Metropolitano Roberto Meléndez”.
Columbia vs Argentina, reeditarea finalei Copa America
La nici trei luni de la finala Copa America, naționalele Columbiei și Argentinei se vor întâlni din nou, într-un meci în care ne așteptăm ca de această dată să avem parte de mai mult spectacol. Ținând cont de numele din teren, noi ne așteptăm să avem parte de multe goluri, motiv pentru care și ponturile noastre se îndreaptă în această direcție. Vezi în articol recomandarea noastră, dar și analiza partidei.
Cote pariuri Columbia vs Argentina
Cotele oferite de casele de pariuri indică faptul că ar trebui să avem parte de un duel extrem de echilibrat, așa cum a fost și cel din finala Copa America. La Unibet, Columbia este ușor favorită, primind cota 2.80 la victorie, în timp ce pentru un succes al Argentinei avem o cotă de 2.90.
Columbia caută revanșa după finala Copa America
Vorbim de una dintre cele mai interesante naționale ale planetei, cel puțin dacă ne raportăm la prestațiile din ultimii ani. Evident, nu se poate compara cu adversara strict din punct de vedere al valorii, însă, în ciuda acestui aspect, majoritatea caselor de pariuri o dau ca favorită, fiind avantajată de faptul că joacă acasă.
Columbienii visează la revenirea la Campionatul Mondial, acolo unde ultima dată au jucat în 2018. Au toate motivele să spere la calificarea la turneul din SUA, Mexic și Canada, având în vedere faptul că se descurcă bine în actualele preliminarii, fiind pe locul al treilea al clasamentului.
Naționala Columbiei, singura neînvinsă în preliminariile pentru Campionatul Mondial, a obținut 13 puncte în șapte partide, izbutind trei victorii și patru remize, interval în care a marcat șapte goluri, primind doar patru. Ultima dată, aceasta s-a deplasat în Peru, unde a scos doar un rezultat de egalitate, scor 1-1.
- ECHIPA PROBABILĂ: Vargas; Munoz, Lucumi, Mina, Mojica; Rios, Lerma, Arias; James, Duran, Diaz
Argentina vine după 12 victorii consecutive
Nu are nevoie de prezentări speciale, fiind una dintre cele mai mari naționale de pe glob, care are în spate un palmares uriaș, aceasta dispunând de asemenea și de un lot foarte bun. Cu toate acestea, bookmakerii au decis să o dea ca outsideră, urmând ce-i drept să aibă o misiune extrem de complicată, jucând în deplasare, fără Lionel Messi.
Argentinienii au câștigat tot ce se putea în ultimii trei ani, triumfând la Copa America de două ori, câștigând de asemenea și Campionatul Mondial. Aceștia vor merge cu siguranță și la turneul din 2026, ținând cont de faptul că au un parcurs foarte bun în aceste preliminarii.
Naționala antrenată de Lionel Scaloni este prima în clasament, cu 18 puncte din 21 posibile, până acum izbutind șase victorii, suferind un singur eșec. Ultima dată s-a impus cu un categoric 3-0 în duelul cu Chile, ajungând la 11 goluri marcate în actuala campanie de calificare.
- ECHIPA PROBABILĂ: E Martinez; Molina, Otamendi, Romero, Li Martinez; De Paul, Mac Allister, En Fernandez, Lo Celso; Alvarez, La Martinez
Ponturi pariuri Columbia vs Argentina
Chiar și fără Messi, naționala Argentinei este extrem de periculoasă, având în lot jucători care pot face diferența. De partea cealaltă, Columbia are și ea resursele necesare pentru a pune mari probleme, mai ales că joacă acasă. Așadar, noi considerăm că cele mai bune ponturi sunt cele pe goluri, motiv pentru care vom paria în consecință, pornind de la premisa că ambele vor înscrie. Recomandarea noastră la Columbia vs Argentina primește o cotă mai mult decât decentă de 1.53 la Unibet.
- 1. Biletul zilei din fotbal la Superbet 15 iulie 2025 – Ne încercăm norocul cu o cotă de 7.48!
- 2. Cota 2 din Preliminariile Champions League 15 iulie 2025 – Plasăm două opțiuni simple!
- 3. Biletul zilei din fotbal la Superbet, 15 iulie 2025. Mizăm pe 4 meciuri din calificări Champions League
- 4. Biletul zilei azi din Preliminariile Champions League 15.07.2025 – Bet buiderele ne aduc o cotă de 13!
- 5. Biletul Zilei pe goluri din 15 iulie 2025 – Pariem pe preliminariile Champions League
- 6. Biletul Zilei din Super Pariuri 15.07.2025 – Ne bazăm pe o cotă de 6
- 7. Bilet săptămânal din fotbal 14.07.2025 – Țintim o cotă de 42 pentru un câștig de 1400 RON
- 8. Cine transmite FCSB vs Inter Escaldes la TV, de la 20:30, în primul tur preliminar al Ligii Campionilor?
- 9. Cum arată clasamentul ligii 1 după prima etapă?
- 10. Turnee Tenis 2025: Calendar complet ATP și WTA
URMĂREȘTE-NE PE