
În data de 11 octombrie, cu începere la ora 03:00, va avea loc duelul dintre Chile vs Brazilia, acesta contând pentru runda a noua din cadrul preliminariilor sud-americane pentru Campionatul Mondial, urmând să se desfășoare pe „Estadio Nacional Julio Martínez Prádanos”.
Așteptăm goluri la Chile vs Brazilia
Chile vs Brazilia se anunță a fi un duel pe cinste, cu formația gazdă care caută primul succes din iunie încoace, iar cu o echipă oaspete care trebuie să dea replica după ultimul joc. Așadar, avem multe motive să credem că vom avea parte de spectacol, motiv pentru care am ales să pariem simplu, pe goluri, la o cotă de 1.40, care, chiar dacă nu este grozavă, poate fi inclusă lejer pe Biletul Zilei.
Cote pariuri Chile vs Brazilia
Judecând după cotele oferite de casele de pariuri, gruparea oaspete pornește cu prima șansă în această înfruntare, cum era și normal de altfel, fiind mai puternică. La Unibet, aceasta primește o cotă de 1.62, în timp ce pentru un succes al gazdelor avem o cotă de 6.10.
Chile este fără victorie de cinci meciuri
Este departe de nivelul din urmă cu câțiva ani, când impresiona atât în Copa America, dar și la nivelul turneelor mondiale. În prezent, aceasta este mult sub nivelul adversarei sale din multe puncte de vedere, așa că bookmakerii au toate motivele să o dea ca outsideră clară, chiar dacă joacă pe teren propriu.
Gruparea gazdă are un parcurs dezastruos în aceste preliminarii, având în vedere faptul că este penultima în clasament, cu doar cinci puncte, fiind la patru lungimi de locul de baraj. Până acum a înregistrat un singur succes, remizând de două ori, suferind cinci eșecuri, în urma acestor jocuri marcând patru goluri, primind de trei ori mai multe.
Reprezentativa statului Chile este fără succes de cinci partide, în acest interval suferind trei eșecuri. Aceasta vine după două înfrângeri, pierzând mai întâi cu 3-0 în deplasarea din Argentina, fiind învinsă apoi cu 1-2 de Bolivia, pe teren propriu.
- ECHIPA PROBABILĂ: Cortes; Hormazabal, Maripan, P Diaz, Galdames; Valdes, Osorio, Echeverria, Pulgar; Vargas, Davila
Brazilia, parcurs modest în acest preliminarii
Vorbim de una dintre cele mai mari naționale ale planetei, care are în spate performanțe uriașe, însă care, ce-i drept, nu mai impresionează de ceva vreme. Totuși, este mult peste nivelul adversarei sale, așa că nu este de mirare faptul că pornește ca favorită, deși nu va avea neapărat o misiune facilă, jucând în deplasare.
Brazilienii dezamăgesc în actuala campanie de calificare, cel puțin dacă ne raportăm la standardele lor, în prezent ocupând doar locul al cincilea al clasamentului. Aceștia au obținut doar zece puncte din 24 posibile, înregistrând trei victorii și un egal, suferind patru eșecuri, în toate aceste meciuri marcând nouă goluri, primind opt.
Reprezentativa Braziliei nu a bifat decât un singur succes în ultimele patru partide, impunându-se cu naționala Ecuadorului. În acest interval a pierdut însă de două ori, cel mai dureros eșec venind în meciul anterior, pierzând la scor minim în fieful celor din Paraguay.
- ECHIPA PROBABILĂ: Ederson; Danilo, Marquinhos, Gabriel, Alex Telles; Andre, Bruno Guimaraes, Lucas Paqueta; Raphinha, Endrick, Rodrygo
Ponturi pariuri Chile vs Brazilia
Poate că Brazilia este mult mai valoroasă, însă forma pe care o traversează nu o recomandă pentru un pariu, așa că vom evita să mergem pe mâna sa. Noi considerăm că vom avea parte de un duel pe cinste, în care nu este exclus ca golurile să vină la ambele porți, însă, pentru o siguranță mai mare, vom miza pe varianta „peste 1,5 goluri”, la o cotă de 1.40 oferită de Unibet.
- 1. Biletul zilei din fotbal 14.05.2025 – Plasăm o cotă de 5 la Betano
- 2. Biletul Zilei Bet Builder din 14 mai 2025 – Cota 7 din 3 meciuri
- 3. Biletul Zilei pe goluri din 14 mai 2025 – Pariem simplu pentru o cotă de 3.51
- 4. Câștigă 100 de lei Pariu Fără Risc la Betano pe Finala Cupei României 2025
- 5. Biletul Zilei din Tenis 14.05.2025 – Ne bazăm pe o cotă de 3 în turneul de la Roma
- 6. Biletul Zilei din Eredivisie 14.05.2025 – Se poate decide campioana în Olanda
- 7. Real Madrid vs Mallorca, Ponturi Pariuri La Liga, 14.05.2025
- 8. CFR Cluj – Hermannstadt – Cote și Ponturi Pariuri Finala Cupei României 14.05.2025
- 9. Trabzonspor vs Galatasaray, 14 mai 2025 – Mizăm pe cota 4 în finala Cupei Turciei
- 10. AC Milan vs Bologna, 14 mai 2025 – Ponturi Pariuri Finala Cupei Italiei
URMĂREȘTE-NE PE