
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667
Acasă › Ponturi Pariuri › Fotbal › Campionatul Mondial 2026 (Cupa Mondială)
Campionatul Mondial 2026 (Cupa Mondială)
Întâlnirea dintre Belarus vs Scoția din preliminariile Campionatului Mondial este programată să se desfășoare luni, 8 septembrie 2025, începând cu ora 21:45, pe „ZTE Aréna”, din Zalaegerszeg. Partida din Grupa C va fi arbitrată de către centralul muntenegrean Nikola Dabanovic.
Selecționata pregătită de ibericul Carlos Alós vine după o evoluție dezastruoasă în Grecia, acolo unde bielorușii au pierdut cu un neverosimil, 5-1. Grecii i-au luat tare încă din prima repriză, când le-au marcat 4 dintre goluri. În partea secundă, adversarii au lașat-o mai moale, însă diferență putea fi mai mare având în vedere statistica partidei.
Până la urmă, acest rezultat relatează nivelul la care se află această reprezentativă care a ajuns pe locul 97 în clasamentul FIFA, deși în urmă cu 14 ani spre exemplu atingea poziția cu numărul 36. Este în mod clar outsidera grupei, având în vedere că vor urma la acțiunea din octombrie și cu selecționata Danemarcei.
„Bielyia kryly” au la activ alte 4 meciuri jucate în acest an, toate amicale. Acolo lucrurile au părut să stea ceva mai bine, având un bilanț de 3 victorii, însă obținute împotrivă unor adversari modești precum: Tadjikistan, contra cărora au câștigat cu 5-0, Azerbaijan și Kazakhstan.
Formația oaspete este dată ca favorită la a triumfa în acest duel Belarus vs Scoția, în care un pont de „2 Solist” ne-ar putea înverzi o cotă de 1.55 pe biletele noastre. Defensiva bielorusă a arătat multe ‘inexactități în ultima vreme, drept urmare este de luat în serios un pariu pe goluri, precum cel de „peste 2.5 goluri” care este cotat cu 2.25 la Betano.
De cealaltă parte, tabăra oaspete are un cu totul alt moral și statut față de adversari lor care nu au pretenții la calificare. Selecționerul scoțienilor, Steve Clarke, însă își face calcule, și cu siguranță în acestea se regăsește o victorie în această seară, care este absolut necesară în privință luptei pentru primul loc.
În partida de debut din preliminariile Campionatului Mondial, oaspeții de astăzi au jucat pe terenul Danemarcei, acolo unde desi le-au cedat în totalitate posesia nordicilor, aceștia nu au reușit să le depășească defensiva, iar tabela a rămas neschimbată până la final.
Au mai avut de disputat alte două meciuri oficiale pe lângă acestea, cele din barajul pentru Nations League, chiar cu una dintre adversarele din această grupă, Grecia. În mod surpinzator, după ce reusises victoria pe terenul elenilor, aveau să piardă acasă într-o manieră categorică, 0-4. Apoi au urmat două amicale în care au triumfat 0-4 cu Liechtenstein, și au cedat 1-3 în fața Islandei.
Naționala scoțiană are un statut superior adversarilor de astăzi, care se află la un nivel destul de jos. După egalul din Danemarca, oaspeții nu își permit un pas greșit contra outsiderei grupei, pe care credem noi că o vor trata cu maximă seriozitate. Nu am complicat lucrurile la acest duel Belarus vs Scoția, pentru că sunt destul de evidente, și o să ne ducem pe un pont de „2 Solist” care ne aduce o cotă foarte bună.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.