Runda a șaptea din Bundesliga va fi închisă de confruntarea dintre Wolfsburg vs Bremen, ce se vă consuma duminică, 20 octombrie 2024, de la ora 18:30, pe „Volkswagen Arena”.
Obține Wolfsburg primul succes acasă?
„Die weissgrunen” vin cu un moral pentru duelul de astăzi, că urmare a victoriei bifate în ultima etapă de campionat, când s-au întors cu toate punctele puse în joc în deplasarea pe care au făcut-o celor de la VfL Bochum, acolo unde tabela a indicat 1-3 în favoarea lor la finalul celor 90 de minute.
Ciudat este faptul că singurele victorii obținute de „lupii” până acum au fost pe teren străin. Acasă, nu au izbutit să câștige nici măcar un duel din cele 3 jucate. Este adevărat, au avut parte și de adversari destul de grei, Bayern, Frankfurt, formații cu care au pierdtut, iar cu Stuttgart au terminat la egalitate, 2-2.
Formația antrenată de Ralph Hasenhüttl nu o duce prea bine în ceea ce privește poziția pe care o ocupă în clasamentul din Bundesliga. Sunt doar pe poziția a doisprezecea după 6 jocuri consumate, cu 7 puncte acumulate, și un golaveraj pozitiv, +1, datorat celor 13 reușite și 12 goluri primite.
- Echipa probabilă: Grabara; Vavro, Bornauw, Koulierakis; Baku, Ozcan, Arnold, Kaminski; Wind; Amoura, Tomas
Cote pariuri Betano – Wolfsburg – Bremen
„Lupii” pornesc cu prima șansă conform operatorului online Betano care ne oferă o cotă de 2.10 la o victorie a lor, în timp ce un triumf al lui Werder ne-ar aduce un profit de 3.50 ori mai mare. Un pronostic de „GG” în Wolfsburg – Bremen ne-ar înverzi o cotă de 1.57.
Werder o „nucă tare” în deplasare!
La fel ca și Wolfsburg, cei de la Werder s-au descurcat mult mai bine pe teren străin în acest debut de stagiune. În ultima partidă disputată în competiția internă au primit vizita celor de la SC Freiburg, în fața cărora nu au făcut o partidă prea bună, pe care au și pierdut-o în cele din urmă 0-1.
Datele problemei stau cu totul diferit în ceea ce privește meciurile din deplasare pentru băieții lui Ole Werner care sunt neînvinși în cele 4 deplasări oficiale. Și-au trecut în cont 3 succese până acum și o remiză, iar un alt aspect interesant este acela că în toate au înscris cel puțin două goluri.
Oaspeții se află doar un loc mai sus față de adversari pe care îi vor întâlni astăzi, având în cont cu un punct mai mult strâns. Danezul Jens Stage este cel mai prolific jucător din tabăra echipei vizitatoare, trecandu-și în cont până acum 3 reușite.
- Echipa probabilă: Zetterer; Malatini, Friedl, Jung; Agu, Lynen, Alvero, Kohn; Weiser, Schmid; Ducksch
Ponturi Bundesliga – Wolfsburg – Bremen
Premisele de a vedea goluri în această confruntare sunt foarte ridicate din punctul meu de vedere, ambele formații având un stil de fotbal foarte plăcut care s-a și văzut în meciurile disputate în această prima parte. Fară a mă lungi foarte mult, am mers pe o opțiune bazată pe goluri în confruntarea Wolfsburg – Bremen, la o cotă ce merită plasată cu siguranță pe biletele noastre de duminică.
URMĂREȘTE-NE PE