
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667
Acasă › Ponturi Pariuri › Fotbal › Bundesliga
Bundesliga
Sâmbătă, 14 decembrie 2024, de la ora 16:30, pe „MEWA Arena”, vom asista la înfruntarea dintre Mainz – Bayern, ce face parte din configurația etapei a paisprezecea – Bundesliga. Întâlnirea va putea fi urmărită în direct și pe micile ecrane, pe Digi Sport 4 și Prima Sport 5.
„Die nullfünfer” au fost implicați într-una dintre cele mai spectaculoase dueluri pe care ni le-a oferit până acum Bundesliga. Au jucat la Wolfsburg, acolo unde au avut o evoluție solidă, dovadă și faptul că au condus de 3 ori, însă în cele din urmă s-au întors cu mâna goală, adversarii dovedindu-se mult mai concentrați în final când au marcat de două ori și au dus scorul final la 4-3.
Pe teren propriu, trupa pregătită de Bo Henriksen a arătat foarte bine în precedentele două jocuri pe care au izbutit să le și câștige. A fost mai întâi succesul surprinzător în fața lui Dortmund, 1-0, ca mai apoi să câștige și contra celor de la Hoffenheim, cu 2-0.
Gazdele de astăzi s-au descurcat destul de bine în această primă parte a campionatului, pe care îi regăsește în acest moment pe poziția a noua, grație celor 19 puncte adunate. Nici cifrele lor nu arată deloc rău, 23 de goluri marcate până acum și 19 încasate.

Așa cum era de așteptat, liderul la zi din Germania este cotat cu prima șansă la victorie de către operatorul online Betano, care ne oferă o cotă de 1.50 pentru un eventual triumf al bavarezilor, în timp ce o victorie a gazdelor ne-ar înmulți investiția de 6.60 ori. Pentru a vedea 4 goluri în Mainz – Bayern, avem o cotă de 2.35 la ora actuală.
Deși se vedeau conduși după doar 5 minute în meciul cu Shakhtar de marți din etapa a șasea a UEFA Champions League, acest aspect a avut un rol motivant pentru bavarezii care au revenit imediat pe tabelă, iar la finalul celor 90 de minute tabela a indicat 1-5 în favoarea lor.
Băieții lui Vincent Kompany au arătat consistență în atac și în ultimul meci jucat în Bundesliga, atunci când au primit vizita celor de la Heidenheim, de care au trecut cu un spectaculos 4-2. Jamal Musiala a ieșit la rampă în această partidă, acesta reușind să își treacă în cont o dubla.
După finalul rundei anterioare, și-au mărit avansul față de locul secund ocupat de Eintracht Frankfurt, la 6 puncte. După primele 13 jocuri, echipa bavareză a obținut un total de 33 de puncte, iar golaverajul arată absolut fabulos, +31, având nu mai puțin de 41 de reușite și doar 10 goluri primite.
Mă aștept la o evoluție bună din partea bavarezilor, care au arătat un joc consistent în această stagiune, și au un ascendent moral în fața celor de la Mainz, pe care i-au învins deja o dată în acest sezon, în Cupa Germaniei, pe 30 octombrie, atunci când câștigau aici, scor 0-4. Duelul din Champions League disputat în această săptămână nu a fost unul deloc solicitant pentru Bayern, motiv pentru care am decis să merg direct pe un pariu de „2 Solist” pentru care avem o cotă interesantă.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.