
Ofertă disponibilă doar pentru jucătorii noi, care își deschid în această perioadă cont și efectuează prima depunere. Primești 100% din suma depusă sub formă de bonus. Primul depozit și primul pariu trebuie să fie de minim 20 lei. L1213854W001295
Acasă › Ponturi Pariuri › Fotbal › Bundesliga
Bundesliga
„PreZero Arena” va fi stadionul ce va găzdui întâlnirea dintre Hoffenheim – Dortmund, ce face parte din configurația rundei cu numărul 31 – Bundesliga. Partida este programată să se joace sâmbătă, 26 aprilie 2025, începând cu ora 16:30, și va fi condusă la centru de către arbitrul german Benjamin Brand.
Formația antrenată de către austriacul Christian Ilzer a fost implicată într-una dintre cele mai spectaculoase dueluri ce ni le-a oferit etapa cu numărul 30 din Bundesliga. Au jucat pe terenul celor de la Freiburg, acolo unde cele două goluri din finalul primei reprize nu i-au ajutat să plece nici măcar cu un punct, pierzând în cele din urmă scor 3-2.
Remarcabilă totuși evoluția experimentatului atacant Marius Bulter, care a reușit să își treacă în cont un gol și o pasă decisivă. Înaintea acestei partide, notam faptul că sunt neînvinși în precedentele 4 apariții ce le-au avut acasă, însă doar un succes au bifat în acest interval de timp, un 2-0 cu Mainz.
În momentul de față, „die Kraichgauer” sunt primii deasupra liniei de retrogradare, pe 15 mai exact, cu 30 de puncte. Situația lor nu este tocmai complicată precum o arată clasamentul, având în vedere că au nu mai puțin de 8 puncte față de echipa ce se află pe baraj, Heidenheim.
Borussia este favorită conform operatorului online Betano, care ne oferă o cotă de 1.75 pentru a-i vedea învingători în această înfruntare Hoffenheim – Dortmund. Pentru ponturi pariuri ce includ un rezultat de egalitate la finalul celor 90 de minute, trebuie să știm că ne-ar aduce un profit de 4.40 ori mai mare.
Borussia a reușit săptămâna trecută să aibă două evoluții solide, mai ales din punct de vedere ofensiv, ce i-au ajutat să și câștige. A fost mai întâi triumful ce îl putem cataloga „dureros”, 3-1 contra lui Barcelona, din returul Champions League, care nu a fost îndeajuns pentru a evita eliminarea din competiție.
S-au prezentat de asemenea foarte bine și în ultima etapă de Bundesliga, când au primit vizita celor de la Monchengladbach, în fața căror au câștigat cu 3-2. Diferența au făcut-o în finalul primei reprize, atunci când între minutele 41 și 45+4 au izbutit să înscrie golurile ce le-au asigurat cele 3 puncte.
Chiar și după aceste rezultate pozitive din ultima vreme, trupa pregătită de Niko Kovač nu a realizat încă nimic și este obligată să trateze aceste 4 runde de disputat ca pe niște finale. Spunem asta pentru că momentan sunt în afacerea locurilor europene, pe 7 mai exact, cu 45 de puncte, și mai au de recuperat 4 față de ultima echipă aflată pe loc de Champions League, RB Leipzig.
Îi vedem clar ca favoriți pe oaspeți, care au arătat multă motivație și poftă de joc în ultima vreme, iar acest lucru le-a adus și rezultate pe măsură. De cealaltă parte, am putea caracteriza evoluțiile gazdelor drept inconstante, și nu îi vedem cu șanse foarte mari de a produce un rezultat pozitiv astăzi, în fața unei Borussii extrem de motivate. Așadar, ca ponturi pariuri în Hoffenheim – Dortmund, am decis să mizăm pe cel puțin două goluri marcate de oaspeți.