
„New Balance Arena” din Bergamo urmează să găzduiască înfruntarea dintre Atalanta vs Lazio care contează în contextul returului ce contează pentru semifinalele Cupei Italiei. Duel se va consuma miercuri, 22 aprilie 2026, cu începere de la ora 22:00.
Atalanta, la un singur pas de a șaptea finală din istorie
Au trecut nu mai puțin de 63 de ani de la ultima Cupa a Italiei câștigată de formația din Bergamo. Acest gând ar putea să reprezinte un factor motivant înaintea acestui retur în care ambele tabere pornesc cu șanse egale în ceea ce privește calificarea în ultimul act.
S-au dus în capitală pentru a evolua în etapa precedentă de campionat, când s-au întâlnit cu cei de la AS Roma. Aveau să deschidă scorul pe „Stadio Olimpico”, prin muntenegreanul Nikola Krstovic, însă aveau să se întoarcă doar cu 1-1 de acolo, rezultat bun, dacă ținem cont că au fost dominați pe tot parcursul celor 90 de minute.
De la acel 2-2 din tur, trupa pregătită de Raffaele Palladino nu a afișat o formă sportivă tocmai grozavă. Au disputat 8 meciuri, din care 3 pierdute, tot atâtea s-au terminat la egalitate, iar singurele succese au venit contra unor adversari din zona retrogradării, Hellas Verona și Lecce.
- Echipa probabilă: Carnesecchi; Scalvini, Djimsiti, Kolasinac; Zappacosta, De Roon, Ederson, Bernasconi; De Ketelaere, Zalewski; Krstovic
Prezentare cote Atalanta vs Lazio, 22.04.2026
Nu ne-ar mira să asistăm la un succes al formației din Roma, care printr-un succes al lor ne-ar aduce pe bilete o cotă extraordinară de 4.60. Putem opta fără probleme pe goluri în Atalanta vs Lazio, dată fiind desfășurarea primei manșe. Un pariu de „GG” aici este cotat de către agențiile de pariuri online cu 1.79.

Bonus până la 850 RON pe sport
Moral excelent pentru Lazio înaintea vizitei de la Bergamo
„Le Aguile” vin cu un moral foarte bun la Bergamo, după ce în weekend au produs un succes excelent pe terenul celor de la Napoli. S-au impus cu 0-2, însă o puteau face chiar și la o diferență mai mare, dacă Mattia Zaccagni nu irosea un penalty în minutul 31.
Rezultatele pozitive au tot curs în dreptul formației pregătite de Maurizio Sarri. Nu mai puțin de 4 în precedentele 6 meciuri, printre care merită menționat și cel de acasă cu AC Milan 1-0, dar și cel de la Bologna, acolo unde se impuneau cu scorul de 0-2.
Echipa din capitală a ajuns ultima oară în finala Cupei Italiei în 2019, atunci când aveau să și câștige, chiar contra adversarei din această seară. „Biancocelesti” au reușit să obțină acest trofeu de-a lungul timpului de nu mai puțin de 7 ori. Un procentaj excelent, având în vedere că au la activ 10 finale.
- Echipa probabilă: Motta; Lazzari, Romagnoli, Gila, Tavares; Basic, Cataldi, Taylor; Cancellieri, Noslin, Zaccagni
Pontul nostru pentru Atalanta vs Lazio – Semifinalele Cupei Italiei
Se preconizează un meci frumos în Atalanta vs Lazio, mai ales prin prisma faptului că „celeștii’ au un moral pozitiv după succesele obținute în ultima vreme. În schimb, „la dea” continuă să alterneze evoluțiile, însă miza fiind una importantă, credem că nu vor avea probleme în ceea ce privește concentrarea. Așadar, un pariu ce include un gol de ambele porți sau „peste 2.5 goluri” credem că este unul foarte potrivit la o astfel de partidă.

Ambele echipe înscriu sau peste 2.5 goluri @ 1.50
URMĂREȘTE-NE PE


