
Vezi și alte variante de Cota 2 disponibile pentru azi - 03 iulie 2025
Unul dintre cele mai spectaculoase meciuri de azi, 11 ianuarie 2025, se anunță a fi cel din Eredivisie, acolo unde în etapa cu numărul 18 se vor întâlni față în față, cu începere de la ora 22:00, PSV vs Alkmaar. Premisele de a vedea goluri sunt foarte mari așa că ne-am hotărât să venim în atenția voastră cu un bet-builder interesant.
Își respectă PSV blazonul?
„Rood-witten” au încheiat 2024 într-o manieră spectaculoasă, în urma a două succese obținute tot pe propria arenă. A fost mai întâi triumful din Cupa Olandei, acolo unde au făcut „instrucție” cu necunoscuții de la HFC, pe care i-au învins cu un categoric 8-0.
Apoi, a urmat întâlnirea de acasă cu rivalii de la Feyenoord, în fața căror au câștigat la scor de neprezentare, 3-0. Un impact asupra jocului din prima parte a echipei l-a avut croatul Ivan Perișic, care a izbutit să ofere ambele pasele decisive la golurile înscrise în minutele 19 și 27.
Formația antrenată de Peter Bosz rămâne și în acest sezon principala favorită la câștigarea titlului în Eredivisie. Momentan, au un avantaj de 6 puncte în vârful clasamentului, principala urmăritoare fiind Ajax Amsterdam. Cifrele adunate până acum sunt de invidiat, 59 de goluri marcate și doar 13 încasate.
- Echipa probabilă: Benitez; Ledezma, Flamingo, Boscagli, Junior; Schouten, Tillman, Saibari; Lang, De Jong, Perisic
Cote pariuri Betano – PSV vs Alkmaar

Campioana en-titre a Olandei este văzută ca mare favorită de către operatorul online Betano care ne oferă 1.42 pentru a îi vedea câștigători ai acestui meci. Pentru a vedea tabela schimbată de cel puțin 4 ori în PSV vs Alkmaar, trebuie să știm că avem o cotă de 2.12 pentru acest pronostic.
Produce Alkmaar surpriza?
Atmosfera este una excelentă și în tabăra oaspeților care vin cu gânduri pozitive la Eindhoven. Au nu mai puțin de 3 triumfuri la rând înaintea acestei partide. Ultimul triumf a venit în fața propriilor suporteri contra unui adversar deloc simplu, Twente, pe care i-au învins doar cu 1-0.
Băieții lui Maarten Martens au arătat foarte bine în precedentele vizite, în special din punct de vedere ofensiv. Au marcat două goluri în ultimele 4 deplasări, care i-au ajutat să obțină două succese, o remiză, 2-2 la Ludogorets, și au suferit un eșec 3-2 cu Feyenoord.
Au o situație bună în Eredivisie, aici unde se află pe poziția a cincea, cu un total de 32 de puncte și un golaveraj pozitiv, de +14. Atacantul irlandez, Troy Parrott, este jucătorul cu cele mai bune cifre din ofensiva oaspeților, acesta având 10 reușite cu care se află în top 3 cei mai buni marcatori din Olanda în momentul de față.
- Echipa probabilă: Owusu-Oduro; Maikuma, Penetra, Goes, Wolfe; Clasie, Mijnans, Koopmeiners; Poku, Parrott, Van Bommel
Ponturi fotbal PSV vs Alkmaar
Am ales să merg pe mâna celor de la PSV în această seară, chiar dacă AZ conform ultimelor rezultate se află într-o formă bună. Sincer, cred că trupei din Alkmaar îi va fi foarte greu să plece neînvinsă, performanță pe care doar două formații au mai reușit-o. Pentru că mă aștept să vedem un meci cu multe faze de poartă, pe „bet-builderul” nostru am ales să mizez și pe cornere, care ne-a dus o cota de 2.

- 1. Cota 2 Betano 3 iulie – Pariem in forță pe semifinalele Gold Cup
- 2. Biletul zilei azi din fotbal și tenis la Superbet, 02.07.2025
- 3. Bilet săptămânal din fotbal 1 iulie 2025 – Țintim o cotă de 10 la Superbet!
- 4. Ai parte de 30 de lei FreeBet la Betano cu Misiunea Wimbledon 2025
- 5. Cota 2 din Tenis 03.07.2025 – Ne dublăm investiția cu meciurile de la Wimbledon
- 6. Biletul Zilei Wimbledon din 3 iulie 2025 – Favoritele de pe tabloul feminin ne aduc o cotă de 3
- 7. Grigor Dimitrov vs Corentin Moutet, 3 iulie 2025, Ponturi Pariuri Wimbledon
- 8. Daniel Evans vs Novak Djokovic, 3 iulie 2025, Ponturi Pariuri Wimbledon
- 9. Impozit pariuri sportive: cât plătim la stat în 2025?
- 10. Marton Fucsovics vs Gael Monfils, 3 iulie 2025, Ponturi Pariuri Wimbledon
URMĂREȘTE-NE PE