
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667

Dacă ieri m-am concentrat asupra grupei 1 din Liga A a Națiunilor, de această dată trecem la grupa 2. Avem două meciuri programate acolo și pe ambele le-am inclus pe Cota 2 din fotbal 13.11.2026. Germania merge în Serbia, în timp ce Olanda o găzduiește pe Grecia. Vorbim puțin despre clasamentul acestei grupe și rezultatele înregistrate, iar apoi argumentăm cele două alegeri.
După 4 etape scurse, Serbia este ultima în grupă, cu 0 puncte. Urmează apoi Germania cu 5 puncte, iar grupa este condusă de Olanda și Grecia. Ambele au câte 8 puncte, însă batavii beneficiază de avantajul golurilor mai multe. Până acum, primele două clasate nu au pierdut niciun meci, în timp ce sârbii nu au obținut vreun punct. Pentru vecinii României lucrurile sunt clare, aceștia vor ajunge în Liga B.
Mai rămân cele două locuri care duc în sferturi, locuri unde Grecia a dat peste cap calculele. Generația lui Tzolis se mișcă foarte bine și momentan Jurgen Klopp este departe de obiectivul său. Fostul antrenor al celor de la Liverpool a revenit în activitate și se vede nevoit să ajungă în sferturile competiției.
Cred că penultima etapă va aduce câte o victorie pentru favorte. Germania merge în Serbia, unde întâlnește cel mai accesibil adversar. Practic, nemții au trecut doar de sârbi în această campanie de Nations League, într-un 2-0 peteren propriu. Gazdele au primit 8 goluri până acum, iar competiția este în mare încheiată pentru ei. Probabil interesul va fi unul scăzut, iar selecționerul le va oferi șanse și jucătorilor cu mai puține minute. Pentru oaspeți în schimb, orice rezultat în afara unui succes anulează șansele de a mai prinde locul 2.
Disputa dintre Olanda și Grecia va fi una tare, deoarece echipa câștigătoare merge în următoarea fază a competiției. Batavii au remizat în Grecia cu scorul de 2-2, în urma a două reprize diametral opuse. Pe teren propriu nu cred că aceștia vor mai fi dominați în debutul meciului, ba din contră. Cu Summerville, Malen și Gakpo în teren, ar trebui să vedem o versiune mult mai ofensivă. Primul 11 al olandezilor arată foarte bine, cu jucători de la Real Madrid, Arsenal, Dortmund, Tottenham, Liverpool sau AS Roma.
În cazul ambelor partide, avem parte și de promoția ”+2”. Asta înseamnă că în cazul unui avantaj dublu pe tabelă al echipei pe care am mizat, nu ne va mai interesa rezultatul final. Vă doresc mult succes!
cotă4.10● În așteptare
cotă3.35● În așteptare
cotă4.31● În așteptarePolitica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.