
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667

Dacă atunci când efectuăm un top al celor mai buni jucători se poate să fim puțin subiectivi, în funcție de perioada prinsă de fiecare, când vine vorba de cei mai buni marcatori nu există loc de subiectivism. Asta, deoarece în efectuarea unui astfel de top se lucrează cu numere exacte. Acestea fiind spuse, în cele ce urmează vom prezenta un top 10 cei mai buni marcatori din fotbalul internațional.
De menționat că trei fotbaliști din top încă mai joacă la echipele lor de club, respectiv naționale. Trebuie spus, de asemenea, că datele sunt luate de la IFFHS, statistica neluând în calcul și golurile înscrise la echipele de amatori sau în meciuri amicale. Există posibilitatea ca aceste date să difere în funcție de sursă, în special la jucătorii care au activat în urmă cu mai bine de 50 ani în urmă.

Perioada interbelică a cunoscut câțiva jucători de fotbal care aveau o foarte mare ușurință de a marca. Unul dintre ei a fost nord-irlandezul Joe Bambrick, care și-a făcut loc în acest top 10 cei mai buni marcatori din fotbalul internațional. Acesta a făcut carieră la Linfield, unde a cucerit numeroase trofee. În sezonul 1929-1930 Bambrick a marcat nu mai puțin de 94 goluri. Anul următor a făcut spectacol și la naționala Irlandei de Nord, înscriind 6 goluri într-un meci împotriva Țării Galilor. Apoi a fost achiziționat de Chelsea, acolo unde a marcat mai mult de un gol la fiecare două meciuri.

Una dintre legendele celor de la Bayern Munchen este Gerd Muller, cel care a marcat aproape un gol pe meci în perioada în care a evoluat acolo. Nu se putea, așadar, ca neamțul să lipsească din top 10 cei mai buni marcatori din fotbalul internațional. A câștigat de trei ori Cupa Campionilor Europeni cu Bayern Munchen. A cucerit, totodată, atât un titlu de campion european, cât și unul de campion mondial cu Germania de Vest. A primit Balonul de Aur în 1970, fiind golgheter al Bundesligii în 7 rânduri. Totodată, a câștigat „European Golden Shoe” în două rânduri, asta însemnând că a fost cel mai bun marcator din toate ligile europene în acele sezoane.

Un jucător prezent în top 10 cei mai buni marcatori din fotbalul internațional, deși nu a jucat la echipe mari, este Jimmy Jones. Singurul club mai important la care a evoluat a fost Fulham. A scris istorie pentru Glenavon, marcând peste 500 goluri în cei 11 ani petrecuți la echipa irlandeză, cum era la acea vreme. A fost golgheter al campionatului în 6 rânduri, câștigând campionatul de 3 ori cu Glenavon și o dată cu Belfast Celtic.

Polonezul în vârstă de 36 ani și-a început cariera de jucător profesionist în urmă cu două decenii. A petrecut 4 sezoane la Dortmund, după care a fost luat de Bayern Munchen, unde a petrecut 8 ani. Cu Dortmund a ajuns în finala Champions League, pierdută chiar în fața lui Bayern Munchen. La clubul bavarez a câștigat trofeul Champions League în sezonul 2019–2020.
A fost desemnat atacantul anului în 2021 și 2022. De asemenea, a înscris cele mai multe goluri din ligile europene nu într-unul, ci în două sezoane. Din 2022 joacă pentru Barcelona, unde a câștigat de două ori campionatul, o dată Copa del Rey și în două rânduri Supercupa Spaniei. Este primul jucător din istorie care a înscris un hat-trick în Champions League pentru trei echipe (Dortmund, Bayern München și Barcelona). Cele 673 goluri ale sale de până acum îl fac pe Lewandowski să se situeze pe locul 7 în acest top 10 cei mai buni marcatori din fotbalul internațional.

Nu puțini au fost, sunt și vor mai fi jucătorii de top ce au provenit dintr-o familie săracă. Unul dintre ei a fost și Josef Bican, care a început să joace fotbal fără încălțăminte. Bican a câștigat un campionat al Austriei cu Rapid Viena, unul cu Admira și 6 campionate ale Cehoslovaciei cu Slavia Praga. În nu mai puțin de 11 sezoane a fost golgheterul campionatului cehoslovac, iar în 5 sezoane a fost cel mai bun marcator din ligile europene. A marcat mai mult de un gol și jumătate pe meci la echipele de club.

Fără îndoială, unul dintre cei mai celebri jucători din istorie este Ferenc Puskas, FIFA denumind un premiu în onoarea sa. Îl câștigă jucătorul care înscrie cel mai frumos gol al sezonului. Puskas a câștigat de 3 ori Cupa Campionilor Europeni cu Real Madrid, dar și o Cupă Intercontinentală. Cu naționala Ungariei a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice din 1952, ajungând și în finala Campionatului Mondial doi ani mai târziu, finală pierdută de Ungaria. A fost desemnat de L’Equipe cel mai bun jucător european al secolului XX.

În cariera sa, brazilianul Romario a evoluat pentru câteva echipe de top, însă cel mai bine s-a simțit la Vasco da Gama. Aproape 300 goluri a marcat Romario pentru formația braziliană în meciurile oficiale, fapt ce a avut o contribuție foarte mare în clasarea sa pe poziția a patra în acest top 10 cei mai buni marcatori din fotbalul internațional.
A cucerit campionatul Braziliei în 2000 cu Vasco da Gama, pe cel al Olandei în 3 rânduri cu PSV Eindhoven și pe cel al Spaniei în sezonul 1993–1994 cu Barcelona. În acel sezon a fost și finalist Champions League cu gruparea spaniolă. A obținut de două ori titlul de cel mai bun marcator în Champions League. La echipa națională a câștigat un Campionat Mondial, dar și două Copa America.

A fost unul dintre puținii jucători și probabil singurul din acest top 10 cei mai buni marcatori din fotbalul internațional care s-a făcut cunoscut în urma jocului său de la echipa națională, ci nu al celui de la echipele de club. De fapt, mare parte a carierei sale Pele a petrecut-o la Santos, pentru care a marcat peste 500 goluri. În acest top 10 cei mai buni marcatori din fotbalul internațional apare ca având 762 goluri în meciuri oficiale, însă brazilianul a înscris puțin peste 500 goluri în meciuri amicale. De altfel, incluzând meciurile amicale, Pele a înscris nu mai puțin de 120 goluri în anul 1959.
Pele a cucerit de 3 ori Campionatul Mondial cu Brazilia și de 6 ori campionatul cu Santos. De asemenea, a cucerit în două rânduri Copa Libertadores, dar și Cupa Intercontinentală. Are o mulțime de premii individuale, fiind desemnat cel mai bun jucător al secolului trecut.

Se află pe locul secund în top 10 cei mai buni marcatori din fotbalul internațional, mare parte a golurilor sale fiind marcate pentru Barcelona. La clubul catalan argentinianul a petrecut nu mai puțin de 21 ani, incluzând aici anii de juniorat. A câștigat de 10 ori campionatul cu Barcelona și de 3 ori trofeul Champions League. În 2022 a cucerit Campionatul Mondial cu Argentina, iar în 2021 și 2024 Copa America.
Argentinianul are și o medalie de aur cucerită la Jocurile Olimpice din 2008. Valoarea individuală a argentinianului este dată și de cele 8 Baloane de Aur cucerite în carieră. Cel mai mare rival al său, însă doar pe teren, a fost ocupantul primei poziții în acest top 10 cei mai buni marcatori din fotbalul internațional.

Este greu de crezut că portughezul Cristiano Ronaldo va ajunge să marcheze 1000 goluri în meciuri oficiale până la finalul carierei. Asta, cu toate că forma lui fizică este de invidiat, nefiind exclus să îl vedem cu naționala Portugaliei la Campionatul Mondial de anul viitor. Cupa Mondială este unul dintre puținele trofee care îi lipsesc portughezului. Acesta a cucerit Campionatul European în 2016, dar și Nations League în sezoanele 2018–2019, respectiv 2024–2025.
Cristiano Ronaldo are în palmares 5 Baloane de Aur: 4 în tricoul lui Real Madrid și unul pe când juca la Manchester United. A câștigat de 3 ori Premier League cu Manchester United, de două ori La Liga cu Real Madrid, de alte două ori Serie A cu Juventus, pentru ca „la bătrânețe” să câștige Cupa Campionilor rezervată echipelor de club din țările arabe. Are 183 apariții în Champions League și nu mai puțin de 142 goluri. Astfel, portughezul se află pe primul loc nu doar în top 10 cei mai buni marcatori din fotbalul internațional, ci și în multe alte clasamente.
Așa cum am menționat la începutul articolului, acest top 10 al celor mai buni marcatori din fotbalul internațional ia în calcul doar golurile marcate în meciuri oficiale, pentru echipe de club profesioniste și pentru echipele naționale. Dacă ne raportăm însă la datele publicate de RSSSF, o organizație care contabilizează toate golurile marcate, indiferent că au fost înscrise în meciuri amicale, partide de juniori, de tineret sau la echipele secunde, există peste 10 jucători care au depășit borna de 1 000 de goluri în carieră.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.