
Erling Haaland și-a făcut o introducere de gală pe cea mai importantă scenă a fotbalului mondial, iar acum se pregătește de show în fazele eliminatorii. Pe el ne bazăm în principal, cu lista de pariuri speciale Coasta de Fildeș – Norvegia, extrase din oferta operatorului online Betano.
Partida dintre cele două va avea loc pe 30 iunie, de la ora 20:00. Scandinavii sunt favoriții caselor de pariuri online, datorită valorii individuale. În primul 11 se regăsesc Erling Haaland, Sorloth și Odegaard – iar jucători precum Aursnes, Heggem sau Nusa provin și ei din campionate importante. Cred că europenii vor dicta ritmul, însă acest lucru va depinde despre doi oameni de bază pe care se centrează și pariurile de astăzi.
Pariuri speciale Coasta de Fildeș – Norvegia pe Erling Haaland
Erling Haaland nu este doar starul acestei naționale, ci unul din cei mai buni jucători aflați la Campionatul Mondial. Contra Franței a fost odihnit de selecționer, astfel că vom vedea din nou cea mai bună versiune a sa. În schimb, atacantul celor de la City a evoluat 90 de minute cu Irak și Senegal. Rezultatul? De fiecare dată, a reușit o dublă.
Haaland a fost omul meciului în ambele confruntări și putem spune că a avut peste 70% din contribuție la calificarea în fazele eliminatorii. Toate atacurile vor trece pe la el, iar mingile centrate vor avea aceeași destinație. Tocmai de aceea, mă aștept ca vârful norvegienilor să cadreze măcar două șuturi pe spațiul porții adverse. Cota acestui scenariu este de 1.86.

Haaland 2+ șuturi pe poartă @ 1.86
Dacă vrei să încerci și o cotă puțin mai mare, atunci poți încerca și un pariu secundar de cotă 3.10. În cazul în care Erling Haaland marchează primul în duelul din șaisprezecimi, atunci putem obține de 3 ori valoarea mizei noastre.
Odegaard, cheia de la mijlocul terenului
Dacă am vorbit despre contribuția lui Haaland, atunci trebuie să facem un pas în spate și să privim și către cei care ”cară pianul”. Aici îl avem pe Martin Odegaard, omul fără de care compartimentul median nu ar funcționa. Haaland a bifat câte o dublă în cele două succese, iar Odegaard a pasat decisiv de fiecare dată. Acesta a stat la baza a două goluri și cred că poate aduce o contribuție importantă și cu ivorienii.
În eșecul cu Franța, nici Martin Odegaard nu a evoluat vreun minut. Vedem cum Norvegia este dependentă de cei doi și tocmai de aceea pariurile noastre merg în direcția lor. Pe platforma operatorului online Betano am găsit o cotă de 2.50, pentru ca Martin Odegaard să își treacă în cont a 3-a pasă decisivă.
La cum arată lucrurile, acesta ar putea deveni cel mai bun pasator al turneului – însă evident are nevoie și de un parcurs cât mai lung al naționalei. Să vedem ce vor putea realiza cele două staruri din Premier League, în duelul din șaisprezecimi!

Odegaard pasă de gol @ 2.50
URMĂREȘTE-NE PE






















