
Deschide un cont nou la Victory Bet, efectuează verificarea identității și depune minim 50 RON pentru activarea bonusului. Primești 100% din suma depusă în limita a 5000 RON! L1244251W001596

Duelul de pe „Anfield” îl consider a fi capul de afiș al acestei zile de Champions League, așa că am zis că este cazul să vin în atenția voastră cu două Pariuri Speciale Liverpool – Atletico Madrid ce vă pot aduce profit. Am mers pe mâna unor opțiuni în cote mai mari, așa că și mizele trebuie să fie cât mai moderate.
Cele două s-au întâlnit și în ediția anterioară, atunci când Liverpool a câștigat cu 3-2 contra madrilenilor. Avantajul terenului propriu consider că va juca și el un rol important în această dispută, și pe asta se și bazează cumva cele două recomandări cu care cred eu că putem obține un profit frumos.
Atacantul suedez se află într-o formă foarte bună care i-a adus în cont 3 goluri în ultimele două meciuri oficiale. Două dintre ele au venit în succesul obținut în weekend, scor 0-2 la Ipswich. Astfel și-a atins deja numărul de goluri marcat pentru Liverpool în stagiunea precedentă. Mai mult că sigur motivația lui este una ridicată să iasă la rampă astăzi, mai ales că în ediția anterioară de Champions League nu a izbutit să marcheze nici măcar un gol.
Isak are o șansă bună de a se face remarcat astăzi mai ales că defensiva madrilenă pare să își fi pierdut strălucirea de altă dată. În precedentele 3 jocuri oficiale, apărarea lui Diego Simeone a fost depășită de 6 ori. Așadar, consider că jucătorul lui Liverpool este printre favoriți în a se face remarcați în disputa de pe Anfield.
Aceasta este bazată în principal pe Liverpool, pe care o vedem conducând încă din prima repriză. Parida nu va fi însă deloc una simplă, însă consider că „cormoranii” vor intra extrem de motivați în meciul de azi. Din cele 6 meciuri jucate în ediția trecută de Champions League, englezii au reușit să câștige 4, iar numărul total al golurilor marcate s-a ridicat la 15.
„Aerul de Anglia” nu le priește celor de la Atletico Madrid, care a avut de făcut 3 vizite în ediția precedentă, pierzând de fiecare dată. Au cedat cu 3-2 în fața lui Tottenham și a lui Liverpool, dar și în returul semifinalei decisive cu Arsenal, atunci când pierdeau l limită scor 1-0.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.