
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667

Startul în noul sezon din Formula 1 se dă pe 8 martie, când este programat Marele Premiu al Australiei de la Melbourne. Va fi un sezon interesant, în care agențiile de pariuri anticipează o surpriză. Privind secțiunea de cote pariuri Formula 1 2026, observăm că Lando Norris, campionul mondial en-titre, este abia al șaselea favorit.
Ne așteaptă un sezon plin de schimbări în Formula 1, astfel că rămâne de văzut ce pilot se va adapta mai bine la noile condiții. Specialiștii consideră că Lando Norris nu mai are prima șansă să își apere titlul mondial. În primele teste efectuate în Bahrain, piloții Mercedes au obținut cei mai buni timpi, în timp ce Lando Norris a fost abia pe locul 6.
Startul se va da în Australia, cursă în care Lando Norris a obținut o victorie anul trecut. Va reuși să repete scenariul? Privind rezultatele din 2018 încoace, putem observa că în fiecare an am avut un câștigător diferit. Ce va fi în 2026? Secțiunea de cote pariuri Formula 1 2026 de la Betano ni-l indică favorit la câștigarea cursei din Australia pe George Russell, care s-a descurcat mai mult decât onorabil în testele din Bahrain.
Specialiștii anticipează că va fi anul celor de la Mercedes în Formula 1, iar George Russell este văzut cu șansa întâi la câștigarea titlului mondial. Cel puțin asta reiese din analiza efectuată pe cote pariuri Formula 1 2026 la principalele agenții din țara noastră. Betano oferă următoarele cote pentru titlul mondial din Formula 1:
Sezonul precedent, George Russell s-a clasat pe locul 4 în clasamentul general al piloților, la 114 puncte distanță de Lando Norris. Inclusiv distanța față de Max Verstappen și Oscar Piastri a fost mare, dar specialiștii consideră că schimbările aduse monopostului Mercedes îl fac favorit la cote pariuri Formula 1 2026. Sezonul precedent, Russell a câștigat doar două curse, în Canada și Singapore.
Max Verstappen este al doilea favorit, iar experiența sa își poate spune cuvântul. Verstappen a pierdut titlul mondial în ultima etapă, la doar două puncte distanță de Lando Norris, dar Marele Premiu din Abu Dhabi a fost lipsit de suspans, iar Norris a devenit campion mondial fără emoții. În schimb, Charles Leclerc este al treilea favorit, după ce anul trecut a terminat pe locul 5 în clasamentul general al piloților.
Când vine vorba de duelul constructorilor, Mercedes pornește cu prima șansă. Anul trecut, McLaren a câștigat la mare distanță de Mercedes, dar de această dată specialiștii anticipează o schimbare datorită modificărilor tehnice aduse monoposturilor Mercedes. Astfel, cotele la pariuri publicate de Betano arată astfel:

FIA a implementat, înaintea noului sezon, o serie de schimbări tehnice menite să aducă și mai mult spectacol. Din acest sezon s-a renunțat la DRS, astfel că atunci când se află la mai puțin de o secundă în spatele unui adversar, pilotul va putea folosi un plus din noile baterii pentru a depăși mai ușor. Noile unități de propulsie hibride vor împărți puterea: 50% de la un motor cu ardere internă și restul de la o baterie.
De asemenea, s-au introdus și noi moduri X și Z, care presupun următoarele detalii tehnice:
În același timp, monoposturile sunt mai ușoare, în așa fel încât să prindă și mai multă viteză. S-a ajuns la o scădere de aproximativ 30 de kilograme, până la un minim de 768 kg. Monoposturile au fost și ele scurtate, până la 3.400 mm.
Cursele de Formula 1 în 2026 vor fi televizate în țara noastră pe postul Antena 3. În cazul curselor mai importante, există posibilitatea ca acestea să fie difuzate pe Antena 1. De asemenea, toată acțiunea va fi și pe Antena Play.