
Ofertă disponibilă doar pentru jucătorii noi, care își deschid în această perioadă cont și efectuează prima depunere. Primești 100% din suma depusă sub formă de bonus. Primul depozit și primul pariu trebuie să fie de minim 20 lei. L1213854W001295

Turneul final al Campionatului Mondial de Fotbal din SUA, Canada și Mexic a intrat în fazele eliminatorii. Am avut parte de unele surprize incredibile. Uruguay, campioană mondială în 1930 și 1950, nu s-a calificat dintr-o grupă cu Spania, Capul Verde și Arabia Saudită. Învinsă de Africa de Sud, Coreea de Sud a plecat deja acasă.
Bosnia și Herțegovina, Canada, Africa de Sud și Capul Verde sunt echipele care au ajuns pentru prima dată în fazele eliminatorii. Jucătorii din Capul Verde sunt marea surpriză a acestei competiții. La prima participare la Cupa Mondială, aceștia au remizat în meciurile cu Spania, Uruguay și Arabia Saudită și au terminat pe locul al doilea. Ei vor avea onoarea de a juca în șaisprezecimi cu campioana mondială, Argentina.
Dar cum arată topul favoritelor după primele meciuri și traseul pe care îl vor urma în competiție. După mulți, Argentina este favorita norocului, având un traseu ușor până în semifinale. În schimb, Franța a impresionat prin forță și determinare în meciurile disputate până acum.
Conform bookmakerilor Betano, Argentina a urcat pe locul doi în topul favoritelor cu cota 5.70, fiind devansată de Franța care primește cota 4.40. Anglia este a treia în acest top cu cota 7.80, în timp ce Spania nu a impresionat, fiind creditată cu cota 7.90.
În opinia bookmakerilor Unibet, doar Argentina și Brazilia și-au făcut loc în topul favoritelor printre cele 4 echipe europene cu o valoare de piață estimată de peste 1 miliard de euro: Franța, Anglia, Spania și Portugalia.
Aceleași 4 echipe sunt creditate cu cele mai mari șanse la câștigarea titlului mondial pe platforma de pariuri sportive Winbet.
Cei de la Don.ro previzionează o finală Franța vs Argentina, reeditarea ultimului act de la ediția precedentă, pentru care afișează cota 9.00.
Dacă facem o comparație între cotele afișate de casele de pariuri online înainte de începerea competiției și cele disponibile acum, observăm că în top favorite la câștigarea Cupei Mondiale din 2026 se mențin aceleași 6 echipe: Spania, Franța, Anglia, Portugalia, Argentina și Brazilia.
În urma evoluțiilor din grupe și a tabloului cu fazele eliminatorii, Franța a devenit principala favorită la câștigarea competiției. Nu este de mirare în condițiile în care naționala din Hexagon este campioana mondială din 2018, vicecampioana mondială din 2022 și echipa cu cea mai mare valoare de piață (1,52 miliarde EUR).
Evoluția entuziasmantă a lui Messi (6 goluri marcate în 3 meciuri) și traseul favorabil până în semifinale fac din Argentina a doua favorită. Dependentă de sclipirile lui Lamine Yamal, Spania, evaluată la peste 1,22 miliarde de EUR, se menține în top favorite. Echipa iberică a arătat slăbiciuni atât în meciul terminat 0-0 cu Capul Verde, cât și în victoria cu Uruguay.
Evaluată la peste 1.36 miliarde EUR, Anglia pare să-și fi pierdut constanța din preliminarii. Brazilia este o surpriză plăcută. Chiar dacă l-a pierdut și pe Raphinha, „Selecao” arată foarte bine cu Ancelotti pe bancă și Vinicius Jr. magistral în teren. În schimb, cu veteranul Cristiano Ronaldo (41 de ani) titular incontestabil, Portugalia arată ca o echipă care joacă doar pentru acesta.
Mai observăm faptul că, după primele meciuri, Columbia arată ca o echipă care are multe de spus la ediția din acest an. În schimb, Norvegia, echipa care promitea să fie marea surpriză, este creditată cu șanse mici să încurce granzii.

Fotbalul din Franța traversează una dintre cele mai prolifice perioade. Ligue 1 este un rezervor de talente pentru campionatele de top ale Europei, în special pentru Premier League și Bundesliga. Investițiile masive în sectorul juvenil și-au arătat roadele. Franța a fost campioană mondială în 2018, vicecampioană mondială în 2022, vicecampioană europeană în 2016 și semifinalistă la EURO 2024.
Mult timp echipa Franței a avut cea mai mare valoare de piață. De altfel, naționala din Hexagon este prima și în acest moment cu un lot evaluat la 1,52 miliarde de euro. Din rezervele Franței alcătuiești cu ușurință un 11 cu o valoare care depășește 400 de milioane de euro. Aflat la ultima competiție pe banca „Cocoșului Galic”, Didier Deschamps a mizat pe un lot de 26 de jucători experimentați, cu o medie de vârstă de 27 de ani. Aceștia evoluează în mare parte în afara Franței.
Kylian Mbappe (Real Madrid – 200 milioane euro), Michael Olise (Bayern Munchen – 150 milioane euro) și Ousmane Dembele (PSG – 100 milioane euro) sunt cei mai valoroși jucători francezi. Deschamps a încercat o ușoară întinerire a lotului cu grupul de la PSG (D. Doue, W. Zaire-Emery, Barcola) și Akliouche de la Monaco.
Franța arată foarte bine în acest moment, motiv pentru care este creditată cu una dintre cele mai tentante Cote Pariuri Câștigătoare Cupa Mondială 2026. Echipa lui Didier Deschamps a câștigat toate cele 3 meciuri jucate într-un mod autoritar, iar Mbappe (4 goluri) și Dembele (3 goluri) sunt într-o formă de zile mari. În șaisprezecimi Franța va întâlni Suedia, iar în optimi ar putea avea ca adversar Germania. Cel mai probabil, în sferturi ar putea da peste Olanda sau Maroc. Un traseu dificil, dar de care francezii nu se tem.
Selecționerul Argentinei a mizat pe un lot foarte experimentat. Printre veteranii care se regăsesc în lotul convocat de Lionel Scaloni se numără Emiliano Martinez (Aston Villa), Cristian Romero (Tottenham), Nicolas Otamendi (Benfica), N. Tagliafico (Lyon), L. Paredes (Boca Juniors), Rodrigo de Paul (Inter Miami) și Lautaro Martinez (Inter Milano). Nu lipsesc Julian Alvarez (Atletico Madrid), Enzo Fernandez (Chelsea) sau Alexis Mac Allister (Liverpool). Nico Paz (Como) și Valentin Barco (Strasbourg) sunt tinerii chemați pentru a prelua ștafeta.
Mulți au crezut că Mondialul din Qatar va fi ultimul la care va participa Lionel Messi. Argentina a făcut un turneu de excepție și i-a adus acestuia în vitrină singurul trofeu care îi lipsea, Cupa Mondială. După 4 ani petrecuți în MLS, Messi este mai mult decât pregătit pentru al 6-lea turneu final al carierei.
Liderul unei echipe cu o medie de vârstă de peste 29 de ani, acesta a marcat 6 goluri în cele 3 victorii ale echipei sale. El l-a depășit pe Miroslav Klose în topul celor mai buni marcatori all-time la Cupa Mondială, a devenit al doilea fotbalist care marchează la 5 ediții ale competiției (Cristiano Ronaldo a marcat la 6 ediții) și este singurul jucător care a înscris în 7 meciuri consecutive la un turneu final.
Argentina are un traseu facil până în semifinale. În primul meci eliminatoriu va întâlni Capul Verde, revelația competiției, în optimi va juca cu câștigătoarea meciului Australia – Egipt, pentru ca în sferturi posibilul adversar să fie una dintre Elveția, Algeria, Columbia sau Ghana. Se anunță un posibil duel Argentina – Brazilia în semifinale.
Toată lumea este de acord că Spania are cel mai complet lot de la Cupa Mondială. Selecționerul Luis de la Fuente are câte 2-3 variante de valoare foarte apropiată pentru fiecare post, jucători polivalenți, cum ar fi Eric Garcia (Barcelona) și Marc Pubill (Atletico Madrid), dar și o echipă experimentată, în ciuda tinereții multora dintre componenții săi.
Spania este campioana europeană din 2024, iar în lotul convocat pentru mondial se regăsesc mulți dintre titularii acelei echipe: Unai Simon (Athletic Bilbao), Pau Cubarsi (Barcelona), Pedri (Barcelona), Rodri (Manchester City), Fabian Ruiz (PSG), Lamine Yamal (Barcelona) sau Nico Williams (Athletic Bilbao).
Naționala Spaniei are al 3-lea cel mai valoros lot de la Cupa Mondială. Valoarea de piață a celor 26 de fotbaliști selecționați este de 1,27 miliarde de euro. Lamine Yamal și Pedri, jucătorii Barcelonei, sunt cei mai scumpi fotbaliști spanioli cu valori de piață estimate la 200 și, respectiv, 150 de milioane de euro.
Surprinde faptul că din lotul Spaniei deplasat în America de Nord nu fac parte jucători de la Real Madrid, în timp ce de la Barcelona au fost convocați 8 sportivi. Cu siguranță, dacă nu s-ar fi accidentat, Fermin Lopez ar fi fost și el printre cei 26 de fotbaliști.
Problema pentru de la Fuente este că Spania tinde să devină dependentă de geniul lui Lamine Yamal, jucător nerefăcut complet. Selecționerul spaniol a trebuit să apeleze la acesta în meciul cu Arabia Saudită pentru a fi sigur că evită un rezultat ca cel din meciul cu Capul Verde. Îmbucurător pentru fanii „Furia Roja” este faptul că echipa nu a primit gol în cele 3 meciuri jucate.
Partea de tablou pe care se află Spania este una complicată. În șaisprezecimi va întâlni Austria, pentru ca în optimi să dea de învingătoarea dintre Portugalia și Croația, iar, dacă se va califica, în sferturi să aibă Belgia ca posibil adversar.
Cu o valoare de piață estimată la 1,36 miliarde EUR, Anglia este a doua în acest top și a 4-a în clasamentul FIFA. După semifinala la Cupa Mondială 2018 și finalele pierdute la EURO 2020 și EURO 2024, Federația engleză l-a desemnat pe germanul Thomas Tuchel să conducă Anglia spre un trofeu major. „The Three Lions” au câștigat doar Mondialul din 1966, jucat pe propriul teren. Germanul s-a pus pe treabă, iar Anglia a câștigat preliminariile cu 8 victorii din 8 meciuri, fără să primească gol.
Tuchel nu s-a sfiit să reconfigureze lotul Angliei pentru competiția din această vară. Harry Maguire, Phil Foden, Trent Alexander-Arnold și Cole Palmer, unii dintre cei mai buni jucători la EURO 2024, au fost lăsați în afara lotului, din cauza concurenței prea mari sau a lipsei de formă. Printre jucătorii convocați se regăsesc totuși 8 care au jucat la CM 2022 și 14 vicecampioni la EURO 2024.
Anglia a terminat prima în grupa cu Croația, Ghana și Panama. Britanicii au început entuziasmant cu o victorie concludentă cu Croația. Harry Kane a marcat două goluri și demonstrat că este într-o formă extraordinară. Au urmat un semieșec cu Ghana și o victorie muncită cu Panama. În jocul englezilor au apărut anumite fisuri care lasă senzația de deja-vu.
Ei vor avea o misiune ușoară în primul meci când vor întâlni RD Congo. Adversarul din optimi ar fi învingătoarea dintre Mexic și Ecuador. Posibilii adversari din sferturile de finală ar fi Brazilia, Norvegia sau Coasta de Fildeș.
Lotul cu cei 26 de jucători convocați de italianul Carlo Ancelotti pentru a reprezenta Brazilia la Mondialul din această vară este evaluat la 928 milioane de euro. Brazilia este a 6-a cea mai valoroasă echipă la turneul final, iar dacă ar fi fost convocat și Joao Pedro de la Chelsea ar fi fost a 5-a echipă care sare de miliardul de euro.
Vedeta incontestabilă a echipei este Vinicius Jr. Jucătorul lui Real Madrid este evaluat la 150 de milioane de euro. El este urmat în acest top de Raphinha (Barcelona), evaluat la 80 de milioane de euro, Gabriel Magalhães (Arsenal), evaluat la 75 de milioane de euro și Matheus Cunha (Manchester United) cu o valoare de piață de 70 de milioane de euro.
Carlo Ancelotti a avut de făcut alegeri dureroase, dar mulți o să-i reproșeze convocarea capriciosului Neymar în detrimentul lui Joao Pedro, jucător care a făcut un sezon senzațional la Chelsea. Din cauza accidentărilor italianul nu se poate baza pe Rodrygo (Real Madrid) și pe Estevao (Chelsea). Din păcate, Raphinha s-a reaccidentat, iar greul pică pe umerii lui Vinicius care s-a achitat cu brio de misiune.
Brazilia a remizat cu Maroc și a învins cu același scor, 3-0, pe Haiti și Scoția. În șaisprezecimi va întâlni Japonia, iar în optimi învingătoarea dintre Coasta de Fildeș și Norvegia. După cum menționam, cel mai probabil adversar din sferturile de finală va fi Anglia.

Portugalia este creditată cu a 6-a șansă la câștigarea Cupei Mondiale 2026. Având la dispoziție o generație foarte talentată, lusitanii au câștigat Campionatul European în 2016, dar nu au reușit aceeași performanță și la Campionatul Mondial. La ediția precedentă s-au oprit în sferturi, deși au jucat foarte bine.
Portugalia are unii dintre cei mai valoroși mijlocași de la turneul nord-american. Vitinha (PSG), Joao Neves (PSG), Bruno Fernandes (Manchester United) și Bernardo Silva (Manchester City) alcătuiesc un grup experimentat, cu tehnică și o clarviziune în joc deosebite. Flancurile defensivei lusitane sunt de asemenea extrem de valoroase. N. Mendes (PSG – stânga) și Diogo Dalot (Manchester United – dreapta) acoperă foarte bine terenul de joc, iar Joao Cancelo (Barcelona) îi poate înlocui pe oricare dintre ei.
Problema Portugaliei o reprezintă Cristiano Ronaldo. Ajuns la 41 de ani, acesta este încă la cel mai înalt nivel, dar la turneul precedent a fracturat vestiarul. Toți jucătorii portughezi își doresc să îi ofere starului echipei cadoul pe care Argentina i l-a oferit lui Messi în urmă cu 4 ani. Argentinianul a fost însă decisiv, clasându-se pe locul al doilea în clasamentul golgheterilor, în timp ce performanțele portughezului nu se ridică la nivelul echipei.
Portugalia a învins Uzbekistan și a remizat cu RD Congo și Columbia. Traseul din meciurile eliminatorii este unul de foc. În șaisprezecimi va întâlni Croația, în optimi ar putea da de Spania, iar în sferturi Belgia. Este cazul ca CR7 să demonstreze că încă este la nivelul lui Messi.
Ofertele cu pariuri Cupa Mondială 2026 sunt foarte variate. Cei interesați vor găsi numeroase oportunități pentru a-și verifica cunoștințele despre fotbal, dar, mai ales, inspirația.
Foarte interesantă va fi disputa pentru titlu de golgheter al turneului. Kylian Mbappe a fost creditat înainte de startul competiției cu cele mai mari șanse (cota 7.00), fiind urmat de Harry Kane (cota 8.00) și Lionel Messi (cota 13.00). Între timp, Messi este lider cu 6 goluri și este creditat cu cota 1.80 să devină golgheter. Pentru Kylian Mbappe (4 goluri) este afișată cota 4.25, iar Harry Kane (3 goluri) primește cota 15.00. Tot cota 15.00 este afișată pentru Vinicius Jr, deși acesta are 4 goluri marcate, iar cu același număr de goluri, Dembele primește cota 13.00.
Se mai poate paria pe Cel mai bun jucător al turneului, Cel mai bun tânăr jucător, Cel mai bun portar, Faza competiției în care ajung anumite echipe, câștigătoare grupe, clasare exactă în grupe, Total goluri marcate de o echipă, Total goluri primite de o echipă, etc.
Cupa Mondială se anunță extrem de atractivă în teren, dar și pe platformele de predicții și pariuri sportive. Pe întreaga perioadă a turneului final echipa XBets.ro îți va pune la dispoziție cele mai „calde” informații despre fiecare meci și va pregăti zilnic ponturi și recomandări cu bilete pariuri.
Vizitează XBets.ro pe perioada Cupei Mondiale 2026 și pariază cu cei mai buni!
Ultima actualizare: 29 iunie 2026 (faza șaisprezecimilor)