
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667

Dacă ne luăm după cote pariuri Argentina – Capul Verde putem spune fără probleme că aceasta este cea mai dezechilibrată șaisprezecime de finală de la această ediție a Campionatului Mondial 2026. Totuși, africanii au demonstrat până acum că nu sunt o formație ce a venit să facă act de prezență, iar campionii en-titre cu siguranță vor trata meciul cu ei cu maximă seriozitate.
Sud-americanii afișează un fotbal de mare calitate, care le-a și adus maximul de puncte în faza grupelor. Nu au avut emoții în niciuna dintre cele 3 partide, toate fiind câștigate la cel puțin două goluri diferență. Acel 0-0 din prima etapă în compania Spaniei, i-a dat debutantei mare încredere, și cu siguranță a fost unul dintre motivele care i-a împins până în această fază a competiției.
Așa cum era de așteptat, cotele pe victoria campioanei mondiale en-titre sunt extrem de mici. Totuși, dacă vreți să mizați pe un succes al lor, trebuie să știți că în oferta celor de la Betano găsiți una dintre cele mai mari cote de pe piață la acest pronostic, doar 1.19. Pentru că outsidera meciului este „abonată” la remize, puteți lua în calcul și un eventual „X”, care v-ar putea aduce aici un profit de 6.80 ori mai mare.
Putem merge fără probleme pe un pariu bazat pe goluri aici dacă ținem cont de „foamea de gol” pe care a arătat-o Lionel Messi până acum. Dacă vom vedea linia de „peste 2.5 goluri” depășită, ne-am putea bucura la Zinx de o cotă de 1.62 înverzită. Pentru cei ce „vânează” cotele mai mari, trebuie să știți că la un pariu ce include un gol de fiecare parte v-ați putea bucura de o cotă de 2.54.
Este și normal că Argentina să aibă doar o cotă de 1.16 la Maxbet, ținând cont în primul rand de diferență foarte mare de valoare, dar și de statut. După izbândă lor din primul meci, cu siguranță mulți vor juca pe o eventuală surpriză aici. Un triumf al africanilor v-ar putea aduce un profit extraordinar, de 19.00 ori mai mare.
După Capul Verde, pentru trupa pregătită de Lionel Scaloni ar urma un meci cu Australia sau Egipt. Abia din sferturi ar putea da peste un adversar ceva mai dificil. Dacă se vor respecta calculele hârtiei, în acea fază a Cupei Mondiale ar putea întâlni Columbia, o națională care a arătat un fotbal de calitate la acest turneu.
„La Albiceleste” vor avea un meci facil dacă vor arăta aceeași dăruire și eficienta din meciurile trecute. Faptul că a ajuns aici, reprezintă o performanță extraordinară pentru Capul Verde, care este fără doar și poate una dintre cele mai frumoase povesti de la acest turneu. Totuși, Argentina este cu adevărat un adversar net superior, iar acest lucru se va observa mai mult ca sigur și pe câmpul de joc.
*Cotele se pot schimba la orice oră.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.