
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667

După votul din primul tur al alegerilor prezidențiale, de pe 24 noiembrie, rezultatele au luat prin surprindere atât publicul larg, cât și casele de pariuri. Acum, în timp ce toată țara așteaptă cu nerăbdare să afle dacă turul al doilea va mai avea loc, atenția se îndreaptă către alegerile parlamentare de pe 1 decembrie, adică din această duminică.
Alegerile parlamentare sunt la fel de importante precum cele prezidențiale, deoarece acestea vor dezvălui, de asemenea, în ce direcție politică sau spre ce candidat se îndreaptă cetățenii.
Românii își vor putea alege cei 137 de senatori și 333 de deputați dintr-o lisă de 12 partide (PSD, AUR, USR, POT, PNL, SOS, UDMR, AFD, PUSL, REPER, PER și PNCR), unde cel mai bine clasate, conform cotelor la cote pariuri alegeri parlamentare sunt:
După decizia Curții Constituționale de renumărare a voturilor din primul tur al alegerilor prezidențiale, se pune foarte mult accent pe intenția românilor de a merge la vot. Acesta este și motivul pentru care avem mai multe tipuri de pariuri pentru aceste alegeri parlamentare la casele de pariuri din România.
La Casa Pariurilor poți paria pe prezența la vot, pe procentul obținut de fiecare partid în parte, pe ce partid va obține cel mai mare număr de voturi, pe duel între partide pentru primele 2 locuri, pe ce partid va obține cel mai mare număr de voturi în Diaspora, precum și în municipiul București.
Un procent foarte mare din românii care nu au luat parte la turul l au declarat că vor merge cu siguranță la cele ce vor urma, precum și la cele parlamentare. Aceste declarații au realizat o schimbare în cotele la pariuri, care estimează acum că mai mult de jumătate din populație ar putea să se prezinte la vot pe 1 decembrie. Cotele sunt valabile până pe data de 1.12.2024, ora 07:00.

Competiția dintre partide este una acerbă, iar pe primele 3 poziții în fruntea preferințelor electorale se clasează PSD, AUR și USR. Fiecare partid are o cotă de 2.22, iar conform cote pariuri alegeri parlamentare, PSD-ul conduce cu mai mult de 28%, urmat de AUR cu peste 24% și USR cu aproximativ 20%.

Era de așteptat ca datele să arate în acest fel, deoarece după primul loc la alegerile prezidențiale, care a fost ocupat de Călin Georgescu, un candidat independent, reprezentanții PSD, AUR și USR s-au clasat pe următoarele poziții, iar cotele la pariuri sunt modificate conform acestor procente. Cotele sunt valabile până pe data de 30.11.2024, ora 07:00.
Favorit pentru a obține cel mai mare număr de voturi se află PSD, cu o cotă de 1.25. Urmează AUR, cu o cotă de 3.00, USR cu 7.00, POT cu 10.00, iar PNL și SOS cu o cotă de 15.00. Restul partidelor din această competiție sunt cotate cu 1000.00 fiecare. Acetse cote pariuri alegeri parlamentare sunt valabile până pe data de 1.12.2024, ora 08:00.

Deși PSD este favorit, trebuie menționat că, asemenea cotelor de la alegerile prezidențiale, există o mare incertitudine în ceea ce privește rezultatul final. La alegerile prezidențiale, Marcel Ciolacu, lider PSD, nu a reușit să se claseze pe una din primele 2 poziții, ceea ce a fost o surpriză pentru mulți, iar acest precedent are posibilitatea de a se repeta. Bineînțeles, situația se poate schimba în urma renumărării voturilor din turul l al alegerilor prezidențiale.
Există și opțiunea de a paria pe cine va avea cele mai multe voturi dintre 2 formațiuni politice. Perechile pe care poți paria sunt:

Cotele sunt valabile până duminică, 01.12.2024, ora 08:00.
La alegerile parlamentare, o secțiune specială de pariuri este dedicată voturilor din Diaspora, având în vedere că la alegerile prezidențiale, rezultatele din străinătate au fost puțin diferite față de cele din România.

În acest moment, AUR este consiferat favorit, cu o cotă de 1.35, urmat de USR CU 2.75, SOS cu 6.00, PSD cu 10.00 și PNL cu 25.00. Pentru celelalte partide, cotele sunt mai mari, de 1000.00. Aceste cote sunt valabile până la 01.12.2024, ora 08:00.
Această secțiune de pariuri a fost creată deoarece rezultatele alegerilor prezidențiale au fost foarte diferite în București față de numărul total de voturi, dar și pentru că este orașul cu cea mai mare populație din România.

În București, USR este favorit să câștige cu o cotă de 1.40, după care este urmat de PSD (2.55), PNL (10.00), AUR (20.00), SOS (25.00), REPER (150.00). Partidele din top 3 coincid cu reprezentanții acestora, care s-au clasat pe primele 3 locuri în toate sectoarele din București. Restul partidelor au fiecare o cotă de 1000.00; Toate cotele sunt valabile până pe 1.12.2024, ora 08:00.
Fortuna este un alt operator la care ai opțiunea să plasezi pariuri la alegerile parlamentare din 2024. Și aici, cotele indică aceleași statistici, în ceea ce privește procentul de câștig pentru fiecare partid, cu PSD pe primul loc, urmat de AUR, USR, POT, PNL, SOS, UDMR, AFD, PUSL, REPER, PER și PNCR. Aceste cote pariuri alegeri parlamentare Fortuna sunt valabile până la data de 1.12.2024, ora 08:00.

Și la casa de pariuri Fortuna, cotele sunt identice cu cele de la Casa Pariurilor în ceea ce privește procentul fiecărui partid. Toate au cota 2.22 pentru următoarele procente: PSD este pe primul loc, cu un procent de peste 28%, după care urmează AUR cu 24%, USR cu 20%, PNL cu 18%, SOS cu 12%, UDMR cu 6% și REPER cu 3%. Restul formațiunilor care nu se regăsesc în listă sunt cotate cu un procent de sub 3%. Cotele sunt valabile până pe 30.11.2024, ora 07:00.

Unibet nu a avut opțiunea de a paria pe alegerile prezidențiale de acum o săptămână, însă alegătorii o pot face acum, la cele parlamentare. Casa de pariuri are 2 secțiuni de pariere, iar acestea fac referire la Partidul cu cele mai multe voturi pentru Camera Deputaților și pentru Senat.
Favorit pentru a opține cele mai multe voturi pentru Camera Deputaților la Unibet este partidul PSD, cu o cotă de 1.20. Acesta este urmat în primele poziții de AUR, cu 3.50, USR (7.00), PNL cu 15.00 și SOS cu 21.00. Pentru restul partidelor, Unibet prezintă cote mai mari, ce trec de 121.00.

Alegerile parlamentare pentru Senat prezintă cote identice cu cele pentru Camera Deputaților, cele care au avut reprezentanți la prezidențiale clasându-se pe primele poziții. Aceste cote alegeri parlamentare Unibet sunt valabile până pe data de 30 noiembrie 2024, ora 23:00.

Rămâne de văzut care vor fi rezultatele, deoarece făcând abstracție de actualele cote alegeri parlamentare, situația se poate schimba foarte repede și vom putea avea parte de o altă surpriză, așa cum s-a întâmplat și săptămâna trecută la turul l al alegerilor prezidențiale.
* Cotele pot suferi modificari, ultima actualizare 29 noiembrie 2024. Articolul este actualizat frecvent, in functie de ultimele noutati care apar.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.