Cei mai tineri antrenori din fotbalul european

Cei mai tineri antrenori din fotbalul european

Noi bariere în fotbalul mondial, acolo unde antrenori dintre cei mai tineri au reușit să preia pe mână echipe de primă ligă din campionate puternice.

Nu este suficient să joci fotbal pentru a avea succes. Au demonstrat asta antrenori precum Andre Villas-Boas sau Julian Nagelsmann. Aceștia conduc sau au avut sub comandă cluburi bune în campionatele Europei. Alături de acestea au reușit să facă performanță și să rămână printre cei mai bine cotați tineri antrenori.

Poate că mulți v-ați dorit să ajungeți fotbaliști sau antrenori ai unor echipe cunoscute. O parte dintre cei care au trecut prin toate etapele acestea au reușit să devină tehnicieni și după ce au agățat ghetele în cui. Mai există și excepții, antrenori tineri cărora le-au fost încredințate destinele unor echipe fără ca ei să joace vreodată la nivel profesionist.

Mikel Arteta, unul dintre cei mai tineri antrenori din fotbalul european

În vârstă de 41 de ani, fostul jucător al lui Arsenal, Barcelona, PSG sau Glasgow Rangers s-a reprofilat pe postul de antrenor. Lui i-a fost încredințată echipa Arsenal, cu care și-a început cariera ca principal. Până în 22 decembrie 2019, acesta a fost antrenorul secund al lui Guardiola, la campioana en-titre a Angliei, Manchester City.

De la venirea ibericului Mikel Arteta pe Emirates, Arsenal a devenit echipa cu cel mai tânăr antrenor, dar si cu unul dintre cele mai tinere loturi din din Premier League. 25,2 este media de vârstă a “tunarilor”. Londonezii sunt surclasați doar de doua echipe: Burnley (24,4) și Chelsea (23,1). Interesant este faptul că acesta este al cincilea cel mai tânăr antrenor al din istoria lui Arsenal.

JOACĂ PE PREMIER LEAGUE CU UN PARIU FĂRĂ RISC DE 300 RON!

100% BONUS până la 300 RON + 200 rotiri cash

Julian Nagelsmann, cel mai tânar antrenor din Germania

Cariera de fotbalist a lui Julian Nagelsmann (36 ani) s-a sfârșit la puțin timp după ce a început. În luna iulie a anului 2008, acesta a fost nevoit să se retragă la vârsta de 20 ani din cauza unor accidentări. Nu s-a lăsat și așa cum și el declara, a visat să devină antrenor. A primit pe mână echipa de U17 a lui Hoffenheim, iar treptat a fost avansat până la echipa mare, unde a bifat 136 de meciuri pe bancă.

Nagelsmann a fost desemnat în 2016 drept cel mai tânăr manager din istoria Bundesligii, reușind să preia Hoffenheim când avea 28 de ani. Performanțele sale au fost incredibile, reușind să o califice pe Hoffe pentru prima oară în grupele Ligii Campionilor. Ulterior a trecut la un alt nivel, iar de la 1 iulie 2019 a devenit antrenorul celor de la Leipzig. Alături de ei a ajuns până în sferturile de finală ale Ligi Campionilor, după ce au învins-o cu 4-0 la general pe Tottenham Hotspur.

Rezultatele impresionante obținute pe banca lui Leipzig au atras mai multe oferte pentru Julian Nagelsmann, acesta ajungând la Bayern Munchen. Pe 27 aprilie semna cu gruparea bavareză, însă performanțele nu au fost pe măsura așteptărilor. În cele din urma, acesta a preluat naționala Germaniei, cu care are ca obiectiv câștigarea EURO 2024, turneu pe care îl va organiza.

Roberto de Zerbi, noul star în fotbalul englez

Pe lângă faptul că este unul dintre cei mai tineri antrenori din fotbalul european, este de asemenea și unul dintre cei mai bine cotați în acest moment. Fost jucător la AC Milan, Napoli sau chiar CFR Cluj, Roberto de Zerbi este noua senzație în Premier League.

La începutul carierei sale de antrenor, italianul nu a impresionat, având experiențe modeste pe la formații precum Foggia, Palermo sau Benevento. Acesta s-a remarcat pe banca lui Sassuolo, unde a implementat un fotbal foarte ofensiv, pe care se bazează și în prezent. După trei ani la gruparea “neroverde”, De Zerbi a semnat cu Sahtior Donetsk, cu care nu a câștigat decât un singur trofeu, cucerind Supercupa Ucrainei.

În prezent, fostul jucător al CFR-ului se află pe banca lui Brighton, unde activează de mai bine de un an. În primul sezon pe banca “pescărușilor”, acesta a obținut clasarea pe locul al șaselea în Premier League, calificând echipa în Europa League, descurcându-se de minune și în acest început de sezon, arătându-și intenția de a obține din nou performanțe notabile.

BRIGHTON ARE COTA 25.00 LA CÂȘTIGAREA EUROPA LEAGUE LA BETANO!

100% BONUS la depunere 500 RON

Andre Villas-Boas, peste 400 de meciuri ca antrenor

421 meciuri a antrenat portughezul în vârstă de 45 de ani. A făcut-o bine, ținând cont de faptul că a reușit să preia inițiativa la unele dintre cele mai cunoscute cluburi din Rusia, Anglia sau Portugalia. Scouter al lui Porto, Chelsea și Inter, acesta a decis în 2010 că este timpul să înceapă o carieră în antrenorat.

În decursul carierei sale de tehnician care a început în urmă cu zece ani, el le-a avut pe mana pe FC Porto, Chelsea, Tottenham, Zenit sau Olympique Marseille. În prezent, portughezul este liber de contract, fiind fără echipă din 2021, an în care se despărțea de gruparea din “hexagon”.

Sezonul 2010/11 rămâne unul pe care portughezul nu are cum să îl uite niciodată. A fost anul în care poziția lui în fotbal s-a consolidat și a devenit un nume important. Alături de FC Porto, acesta a reușit să cucerească patru trofee. Trei dintre ele au venit pe plan intern: campionatul, Cupa Portugaliei și Supercupa.

Însă, categoric, cel mai prețios trofeu al său rămâne Europa League. În urma unei finale 100% portugheze, FC Porto trecea cu 1-0 de Braga, grație reușitei lui Radamel Falcao. Pentru câștigătoarea Europa League de atunci evolua și Cristian Săpunaru, fundașul având 67 de meciuri ca jucător al lui FC Porto. Trei ani mai târziu a început din nou să obțină trofee. S-a întâmplat asta după ce a preluat-o pe Zenit St. Petersburg, pe care a făcut-o campioană în 2014/15. Un an mai târziu a cucerit Cupa și Supercupa Rusiei.

Dacă ți-a plăcut acest articol și ai prieteni pasionați de fotbal, nu ezita să dai un like si un share pentru a îl distribui si acestora.

URMĂREȘTE-NE PE

Agenții Pariuri Recomandate
Betano

100% BONUS la depunere 500 RON

Superbet

Pachet de 500 RON Bonus

888Sport

100% BONUS până la 500 RON

Unibet

100% BONUS până la 300 RON + 200 rotiri cash

Las Vegas

BONUS sport până la 900 RON

Betfair

100% BONUS până la 550 RON