
Ofertă disponibilă doar pentru jucătorii noi, care își deschid în această perioadă cont și efectuează prima depunere. Primești 100% din suma depusă sub formă de bonus. Primul depozit și primul pariu trebuie să fie de minim 20 lei. L1213854W001295

Avansarea competițiilor europene înseamnă implicit și creșterea în calitatea a partidelor, iar acest lucru nu poate decât să ne bucure. În această zi de marți am decis să vin cu o variantă exclusivă de Biletul zilei din Preliminariile Champions League 21 iulie 2026 pentru care am scos o cotă de peste 4.
Totalul evenimentelor se ridică la 5, iar printre ele o să regăsiți unele foarte dezechilibrate, dar și acolo unde este greu de anticipat ce se va întâmplă. Fiind încă început de sezon, multe dintre echipe încă se caută, așa că și noi trebuie să fim precauți, având în vedere că suntem predispuși surprizelor, așa că mizele plasate trebuie să fie cât mai moderate.
În turul 2 din Champions League le iese în cale turcilor de la Fenerbahce, cei de la Gornik Zabrze, echipă ce este total lipsită de experiență la acest nivel. Diferența de valoare este relatată în mod evident și de cotele oferite de către agențiile de pariuri online. S-au făcut întăriri masive la vicecampioana Turciei, care mai mult ca sigur țintește faza ligii în acest sezon, așa că astăzi nu au la îndemână decât o victorie clară.
Campioana en-titre a Serbiei se duce pe terenul celor de la Larne, o echipă ce a mai luat contact cu competițiile europene în ultima perioadă, și nu s-au prezentat tocmai dezastruos. Totuși, este binecunoscută forța celor de la Steaua Roșie, care a făcut o demonstrație de forță chiar și în prima etapă de campionat când s-au impus cu 5-0. Nu cred că vor câștiga la o asemenea diferență și astăzi, ci la una de 2-3 goluri care să le asigure un retur cât mai ușor.
Acolo se vor duela Aarhus și Lech Poznan, o echipă care nu prea ne-a dezamăgit la goluri în campania lor europeană din stagiunea precedentă. De remarcat faptul că au o serie de 4 deplasări la rând în Conference League, cu cel puțin două goluri marcate, serie începută de la acea deplasare pierdută la Rayo Vallecano, scor 3-2.
Contextul este un pic diferit, însă polonezii cred că vor aborda același stil de joc afișat în ultimele două sezoane, care le-a și adus rezultate foarte bune. Aarhus are o abordare ceva mai organizată a jocului, însă pentru a avea o șansă în această dublă, ar cam trebuii să iasă la joc, mai ales în această partidă tur.