
Deschide un cont nou la Victory Bet, efectuează verificarea identității și depune minim 50 RON pentru activarea bonusului. Primești 100% din suma depusă în limita a 5000 RON! L1244251W001596

Ne așteaptă dueluri interesante în Europa League, unele dintre ele cu mare potențial de spectacol. Noi am selectat trei dintre acestea, cu care am format Biletul Zilei bazat pe goluri 17.09.2026. Am reușit să scoatem o cotă decentă, cu șanse bune de reușită, iar dacă vrei să vezi ce am pariat, rămâi până la finalul materialului.
Noi am pus ochii astăzi pe trei dintre cele mai tari meciuri din prima etapă a grupei principale de Europa League. Le avem în prim plan pe Beșiktaș, Crystal Palace și Celtic, toate mari favorite, jucând pe teren propriu. Credem că duelurile selectate pot genera multe reușite, așa că avem încredere că Biletul Zilei bazat pe goluri 17.09.2026 poate fi unul care ne poate aduce profit.
Confruntarea dintre Beșiktaș și Marseille este una dintre cele mai tari de astăzi. În cadrul acesteia o avem ca favorită pe gruparea gazdă, care, pe lângă faptul că este într-o formă mult mai bună decât adversara sa, beneficiază și de avantajul propriului teren. În mod normal, aceasta ar trebui să obțină victoria, însă cum defensiva nu este punctul său forte, pare greu de crezut că va scăpa fără gol primit. Așadar, pornind de la premisa că turcii vor câștiga, dar cu gol primit, am decis să mizăm pe varianta „peste 2,5 goluri”, la o cotă de 1.55 oferită de cei de la TopBet.
Într-unul dintre cele mai dezechilibrate meciuri ale zilei le vom avea ca protagoniste pe Crystal Palace și Lech Poznan. Evident, echipa din Premier League este mare favorită la victorie, fiind net superioară din punct de vedere al valorii, beneficiind de asemenea și de avantajul propriului teren. În teorie, ar trebui să obțină victoria fără emoții, însă nu este exclus ca polonezii să puncteze măcar o dată, așa cum au făcut-o de altfel în fiecare din ultimele 11 partide disputate. Credem că șansele să se marcheze de minim trei ori sunt foarte mari, de aceea vom paria în consecință.
Disputa dintre Celtic și Ferencvaros este una care de asemenea poate genera spectacol. Campioana Scoției este mai valoroasă, dar și mai experimentată, așa că pornește ca mare favorită, mai ales că joacă acasă. Maghiarii sunt însă într-o formă excelentă, venind după opt partide fără eșec, în care au bifat șase victorii și două remize. Este destul de greu de anticipat cine va câștiga. Desigur, Celtic are prima șansă, însă după prestația dezamăgitoare din ultimul loc, rămâne de văzut cum va evolua. Așadar, am ales ca la acest duel să pariem tot pe varianta „peste 2,5 goluri”, cu care închidem Biletul Zilei bazat pe goluri 17.09.2026.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.