
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667

Oferta de astăzi nu este una bogată, însă am analizat foarte bine puținele meciuri cu calitate pe care le avem la dispoziție, și am reușit să scot o cotă de peste 4 la Biletul zilei azi din fotbal la Zinx 29.10.2026. Din totalul de 4 evenimente, 3 se vor consuma în cupele interne, iar pentru celălalt m-am dus în runda intermediară din Serie A.
Consider că avem două favorite clare în meciurile din Cupa României, acolo unde nu mă aștept la surprize, dată fiind forma de moment a echipelor pe care m-am bazat. Și în Cupa Austriei zic eu că am luat decizia corectă, iar în prima ligă italiană m-am orientat către un pronostic pe goluri, dat fiind modul în care se prezintă defensivele echipelor implicate în acel duel.
Au ajuns la un total de 9 succese bifate în ultimele 10 confruntări oficiale, asta după ce luni aveau să câștige fără drept de apel pe terenul altei nou-promovate, Sepsi, cu un categoric 0-5. A fost de asemenea al cincilea triumf consecutiv pe teren străin înregistrat de campioana en-titre a României. Pe 23 august primeau vizita adversarilor de astăzi în Bănie, meci pe care aveau să îl câștige cu scorul de 3-1.
Pornesc clar cu prima șansă contra celor de la FC Voluntari, o echipă ce traversează o formă diametral opusă. Gruparea ilfoveană a ajuns la un total de 5 eșecuri consecutive după ce au pierdut în apariția anterioară la ultima clasată, Csikszereda. Nu cred că Universitatea Craiova va trata superficial acest duel, mai ales că în ultima etapă din Cupa României ar urma să joace cu Dinamo, partidă în care cu siguranță își doresc să o trateze cu maximul de puncte în cont.
Noul antrenor și-a pus rapid amprenta asupra jocului celor de la FCSB, care vine cu un moral excelent la Gloria Bistrița. Asta în mare parte datorită victoriei impresionate din derby-ul cu Rapid, în care „roș-albaștrii” s-au impus cu un categoric 4-1. O victorie le asigură bucureștenilor în proporție covârșitoare calificarea mai departe astăzi, așa că dat fiind nivelul scăzut al adversarului, pariul pe care am mizat mi se pare unul potrivit.
Am găsit o cotă foarte bună la Zinx, și pentru meciul celor de la Sturm Graz, care vor da în Cupa Austriei de modesta Austria Lustenau, formație ce a pierdut ultimele 3 jocuri oficiale, interval de timp în care au primit un total de 13 goluri. Am mare încredere în campioana en-titre a cărui atac a arătat foarte bine, producând 9 reușite în precedentele 3 jocuri. Nu cred că vor rata șansa de a face spectacol contra celei mai slabe echipe din prima ligă austriacă, care are o medie de 2.40 goluri încasate în campionat.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.