
Deschide un cont nou la Victory Bet, efectuează verificarea identității și depune minim 50 RON pentru activarea bonusului. Primești 100% din suma depusă în limita a 5000 RON! L1244251W001596

Campionatele de top își fac serios simțită prezența pe Biletul zilei azi din fotbal 12 septembrie 2026 la care am putea bifa o cotă excelentă de 8. Printre cele 7 confruntări avem și două dueluri ce provin din Elveția și Olanda, dar în care îmi pun mare bază în ele, având în vedere argumentele din spatele acelor pronosticuri.
În mare parte echipele pe care m-am bazat la acest bilet nu m-au prea dezamăgit până acum. SIngurul meci în care teoretic nu am mers pe goluri, este cel al lui Arsenal, acolo unde am zis să merg pe o repriză câștigată de ei, asta pentru că prin deplasări, londonezii nu obișnuiesc să forțeze din punct de vedere ofensiv.
Trupa pregătită de Mikel Arteta și-a păstrat procentajul victoriilor de 100% și după deplasarea făcută în această săptămână la Napoli. S-au impus doar cu 1-0 împotriva italienilor, însă după modul în care s-a desfășurat acel meci, diferența ar fi trebuit să fie una mult mai mare în favoarea campioanei en-titre din Premier League.
În campionat, „tunarii” s-au instalat deja în vârful clasamentului, la egalitate, cu cei de la Manchester City care au de asemenea succese pe linie până acum. Se duc astăzi la Sunderland, o formație ce a adunat 4 puncte, însă, remarc faptul că nu au avut parte de adversari tocmai complicați. În stagiunea anterioară, Arsenal făcea 2-2 pe acest teren, însă aveau să fie echipa mai bună în repriza secundă, când au și fost aproape să câștige, însă au fost egalați atunci în prelungiri.
Acolo se vor duela Paris FC vs Lyon, două echipe ce au acumulat același număr de puncte până acum, 7. Atacul parizienilor însă a lăsat o impresie foarte bună în precedentele două succes, marcând câte 3 goluri cu Nice și în deplasarea de la Marseille, acolo unde s-au impus cu 2-3.
Lyonezii au deja la activ în acest sezon competițional 7 partide oficiale, dintre care 6 s-au încheiat cu goluri în ambele porți sau cu linia de „peste 2.5 goluri” depășită. Cele două ne-au oferit meciuri spectaculoase și în ediția anterioară de campionat, când au terminat 3-3 pe acest teren, iar în returul de la Lyon, aveau să facă 1-1.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.