
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667

Dacă tot aveam aparte de atât de multe dueluri interesante în șaisprezecimile acestei competiții am zis să alcătuiesc o variantă exclusivă de Biletul zilei azi din DFB Pokal 27.10.2026. Am mers pe mâna a două formații care pornesc clar cu prima șansă, dar și pe două meciuri cu potențial de goluri care au implicate doar echipe din prima ligă.
Șansele de a înverzi cele 4 pronosticuri sunt destul de ridicate, însă fiind meciuri de cupă, am putea asista la anumite surprize așa că aici puteți interveni și voi, cu propria analiză. Dacă am anticipat corect lucrurile în cazul celor 4 selecții la sfârșitul acestei zile am putea bifa o cotă de 3.30 bifată.
Dacă pe teren propriu, RB Leipzig este o adevărată forță, dovadă și acel 4-0 din weekend, contra celor de la Elversberg, pe teren străin „die roten bullen” continuă să aibă probleme. Se duc astăzi la Essen, echipă ce evoluează în liga a treia, acolo unde aspiră la promovare, fiind plasată pe podium. Totuși, consider că se pune doar problema motivației și a concentrării oaspeților, care dacă vă fi la un nivel înalt se vă impune fără probleme în această vizită facilă.
Augsburg dau și ei peste o echipă tot din al treilea eșalon, însă peste una care se află în zona de jos a clasamentului. Este vorba de cei de la Grossaspach, care vin după un eșec cu 7-1, într-o deplasare la Wehen. Bavarezii mă aștept să câștige fără probleme, mai ales că adversara lor are o defensivă extrem de modestă, cu 25 de goluri primite.
După mai puțin de 3 săptămâni, Werder se întoarce pe terenul celor de la Dortmund, aici unde în vizita din campionat terminau la egalitate, 2-2. Anticipez un meci clar de goluri aici, dat fiind în primul rând faptul că din cele 8 meciuri oficiale jucate de Bremen, doar unul singur nu a produs un total de 3 goluri. Din precedentele 5 apariții de acasă, Borussia a izbutit să înscrie minim două goluri, în 4 dintre aceste partide.
Am văzut măcar 3 reușite în 4 din cele mai recente 5 jocuri disputate acasă de către cei de la Hamburger SV, care astăzi primesc vizita lui Frankfurt. În continuare, Eintracht are probleme clare la nivel defensiv, având a treia cea mai slabă apărare din Bundesliga, cu 17 goluri primite în doar 7 meciuri. Mă aștept la un meci deschis, în care ambele echipe vor trage la calificare cu șanse egale, așa că pariul ales mi se pare unul potrivit în contextul dat.
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.