
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667

Multe ligi europene au început deja sezonul 2026-2027 înainte de luna august. Una dintre ele este cea austriacă, aceasta desfășurându-și meciul de debut în ultima zi a lunii iulie. Pe biletul zilei 1 august 2026 ne vom concentra pe următoarele două meciuri ale primei etape. Astfel, Tirol o va înfrunta pe teren propriu pe Sturm Graz, iar Salzburg va primi vizita lui Hartberg.
Ediția trecută Tirol a încheiat penultima în campionat. În schimb, Sturm Graz a încheiat pe poziția secundă, la două puncte de campioana LASK Linz. A intrat în al doilea tur preliminar de Champions League, unde a trecut fără probleme de Hearts în dublă manșă. A fost 4-0 pe teren propriu și 2-0 în deplasare. Săptămâna trecută Sturm Graz a disputat un meci în Cupa Austriei, câștigat, de asemenea, fără emoții.
Sturm Graz a disputat șase meciuri amicale în această vară, obținând 4 victorii. De cealaltă parte, Tirol a marcat 16 goluri în primul amical al verii, în fața unei echipe din eșaloanele inferioare. A fost singura victorie din cele 5 amicale.
În acest sezon Tirol are penultimul lot ca valoare din liga Austriei, în vreme ce Sturm Graz are al doilea lot. Sturm Graz are 3 victorii din ultimele 4 întâlniri directe de pe terenul lui Tirol. Singurul succes al lui Tirol a sosit în chiar ultima întâlnire. A învins la scor minim, acela fiind singurul gol al lui Tirol din aceste 4 întâlniri directe.
Este puțin probabil ca Tirol să repete performanța de anul trecut, mai ales că în amicalele din această vară nu a strălucit. Vom plasa ponturi fotbal pe victoria lui Sturm Graz în acest meci.
Salzburg a încheiat pe poziția a treia sezonul trecut de Bundesliga, la egalitate de puncte cu a patra clasată. Va intra direct în al treilea tur preliminar de Europa League, acolo unde îi va întâlni pe ciprioții de la Pafos. Cât despre Hartberg, aceasta a încheiat ediția trecută pe poziția a șasea, ultima din play-off.
Salzburg are de departe cel mai valoros lot din campionat, cu o valoare mai mult decât dublă față de cea de-a doua echipă din acest clasament. De cealaltă parte, Hartberg se poziționează pe locul 7 în ceea ce privește valoarea lotului. Ediția trecută însă, Salzburg a avut o valoare triplă a lotului față de a doua clasată.
Nu se poate spune că Salzburg a trecut cu brio testele din această vară. În amicalul cu Gamba Osaka a pierdut cu 0-3, iar în cel cu Istanbul Başakşehir a fost învinsă cu 1-2.
De notat că în această vară Salzburg l-a vândut la Dortmund pe Gadou, în vârstă de 19 ani, în schimbul sumei de 20 milioane euro. De asemenea, Bidstrup a plecat la Lyon, iar Schuster la Brentford, pe fiecare dintre cei doi Salzburg primind mai mult de 10 milioane euro.
În 4 din precedentele 5 întâlniri directe cu Salzburg pe teren propriu au fost înscrise minim 4 goluri. Pe biletul zilei 1 august 2026 vom miza că aici vor fi înscrise cel puțin 3 goluri.