
Ca ofertă de Bun Venit, la Zinx primești 100% din prima depunere în limita a 200 lei. Promoția este eligibilă doar pentru jucătorii noi, iar primul depozit trebuie să fie mai mare sau egal cu 25 lei pentru a obține bonusul. L1254520W001667

Ne dorim să încheiem cu dreptul luna iulie și să obținem peste 1.000 RON, cu Biletul Săptămânal generat de AI. Avem 5 ponturi pariuri, marea majoritate din preliminariile Champions League și Europa League. Înainte de competițiile europene, suntem însă și cu ochii pe competiția internă.
Pronosticurile au fost selectate la sugestia Inteligenței Artificiale – dar le vom argumenta pe toate în rândurile următoare.
Meciul dintre CFR Cluj și FC Voluntari a fost trecut prin filtrul inteligenței artificiale – care a venit cu un verdict clar. CFR este favorită și ar trebui să se impună, însă există o mică probabilitate ca ilfovenii să obțină un punct. Șansele oaspeților sunt destul de mici, astfel că am ales pontul 1X. În avancronica partidei și chiar pe cota 2 de astăzi din Superliga României, am mers și eu pe mâna clujenilor.
Jucătorii pot sta liniștiți momentan, deoarece datoriile clubului au fost plătite. Au fost ridicate și interdicțiile, astfel că lotul s-a mărit considerabil și nu se mai regăsesc doar juniori pe bancă. Deși urmează joi returul cu Alashkert, antrenorul echipei nu își permite un nou eșec – după ce de la Galați.
Dinamo Zagreb este una din cele mai experimentate formații pe plan european, din Europa de Est. Croații au terminat la egalitate cu Thun în prima manșă, scor 1-1. Este un rezultat bun, ținând cont de faptul că returul se joacă la Zagreb. Inteligența Artificială ne-a semnat un posibil meci de 1 solist – iar acesta va fi și pronosticul.
Tot din preliminariile Champions League vine și pontul din duelul Kaiart vs Omonia Nicosia. Câștigătoarea acestei duble manșe va evolua cu Universitatea Craiova sau Levski Sofia. Ciprioții s-au impus cu scorul de 1-0, reușind să reziste din prima repriză cu un om în minus. În deplasare însă, aceștia trebuie să se concentreze și pe ofensivă, deoarece presiunea celor de la Kairat va fi una imensă. Este un meci de goluri, pe care îl tratăm ca atare.
PAOK are un avantaj minim cu Dynamo Kiev, luat în manșa tur. Grecii s-au impus cu scorul de 3-2, dar calificarea este departe de a fi rezolvată. Confruntarea a fost una spectaculoasă, cu mult fotbal de calitate, iar returul nu ar trebui să dezamăgească. Lista de ponturi pariuri propusă de Inteligența Artifială se încheie în Portugalia. Pe Da Luz, Benfica vrea să spele rușinea din Elveția, acolo unde a pierdut cu scorul de 2-1.
Acestea sunt pronosticurile săptămânii, cu care ”atacăm” finalul lunii iulie. Să fie WIN!
Politica de confidențialitate · Termeni
18+ Conținut informativ. Pariurile implică risc — joacă responsabil.