
Unul dintre cele mai spectaculoase meciuri de azi va avea loc pe „Signal Iduna Park”, acolo unde își dau întâlnire Dortmund – Stuttgart într-o partidă ce face parte din runda cu numărul 21 – Bundesliga. Partida se va desfășura sâmbătă, 8 februarie 2025, de la ora 16:30, și poate fi văzut în direct pe Prima Sport 2.
Dortmund în revenire de formă!
Lucrurile s-au mai îmbunătățit în tabăra Borussiei, care a izbutit să își treacă în cont două victorii sub comanda lui Mike Tullberg, care a asigurat interimatul până pe 2 februarie, atunci când a fost adus pe banca tehnică croatul Niko Kovač, care ultima oară a pregătit-o pe Wolfsburg.
„Galben-negrii” au avut o evoluție solidă weekendul trecut, când au jucat pe terenul unei formații aflate în mare suferință, Heidenheim, pe care au învins-o cu scorul de 1-2. Una dintre reușite a fost semnată de Serhou Guirassy, care a ajuns la cota 9 în actuala ediție de Bundesliga.
Gazdele nu au însă timp să se bucure de acest succes, având în vedere că acesta nu ar avea o însemnătate foarte mare dacă nu vor reuși să câștige și astăzi. Situația lor din campionatul intern nu este tocmai grozavă, aflându-se abia pe poziția a unsprezecea, cu 29 de puncte.
- Echipa probabilă: Kobel; Ryerson, Can, Anton, Bensebaini; Gross, Sabitzer; Adeyemi, Brandt, Bynoe-Gittens; Guirassy
Cote pariuri Betano – Dortmund – Stuttgart
„Galben-negrii” primesc o cotă de 1.90 pentru a bifa al treilea succes consecutiv, în timp ce un triumf al vicecampioanei en-titre este cotat în momentul de față cu 3.95. Alternativele pe goluri trebuie luate în calcul, și trebuie să știm că la „GG” avem 1.47, iar pentru a vedea cel puțin 4 reușite, operatorul online Betano ne oferă 2.25.
Stuttgart a câștigat ultimele 4 dueluri directe!
Șvabii au bifat deja un succes în această săptămână, când s-au întâlnit marți, pe teren propriu, cu cei de la FC Augsburg, în DFB Pokal. Nu au impresionat din punct de vedere al prestației, însă golul marcat de Deniz Undav în minutul 30 a fost de ajuns pentru a-i duce în penultimul act al competiției.
Nu la fel de bine s-au descurcat elevii lui Sebastian Hoeness în precedenta apariție de campionat, când porneau ca favoriți pe teren propriu, contra celor de la Borussia Monchengladbach. Deși partida se îndrepta către o remiză, pe final adversarii au rămas concentrați și i-au învins cu scorul de 1-2.
Fără punct acumulat de două runde, formația svabă a coborât pe poziția a cincea în configurația clasamentului din Bundesliga, rămânând la un total de 32 de puncte. Golaverajul rămâne însă unul pozitiv, +7, având 37 de reușite și 30 de goluri primite până acum.
- Echipa probabilă: Nubel; Vagnoman, Chabot, Hendriks, Mittelstadt; Leweling, Karazor, Stiller, Larsen; Undav, Woltemade
Ponturi Germania – Dortmund – Stuttgart
Toate argumentele sunt pentru un pariu pe goluri în confruntarea dintre Dortmund – Stuttgart. Meciurile celor două formații din ultima perioadă au generat multe goluri, lucru care ne așteptăm să se întâmple și astăzi, având în vedere nevoia mare de puncte, mai ales a Borussiei, care este obligată să atace încă din primul minut, iar acest aspect nu poate decât să amplifice șansele de reușită ale unui pont pe goluri.
- 1. Bilet pariu șansă Superbet 17.08.2025 – Încercăm o cotă tare de 112!
- 2. Cine transmite Manchester United – Arsenal la TV pe 17 august (ora 18:30) în prima etapă de Premier League?
- 3. Cota 2 din fotbal astăzi 17 iulie 2025 – Un nou succes în weekend?
- 4. Biletul zilei din fotbal la Betfair în cotă 18 pe pariuri speciale, 17 august 2025
- 5. Biletul Zilei pe goluri din 17 august 2025 – Pariem simplu, pentru o cotă de 6
- 6. Biletul Zilei Bet Builder din 17 august 2025 – Cele mai tari meciuri de azi ne aduc o cotă de 18
- 7. Cine transmite Premier League la TV sezonul 2025-2026?
- 8. Biletul zilei din fotbal la Winbet 17 august 2025 – 5 evenimente pentru un câștig de 1000 RON!
- 9. Biletul Zilei din Eredivisie 17.08.2025 – Suntem cu ochii pe debutul lui Man la PSV
- 10. Biletul Zilei Superbet 17 august pe Manchester United – Arsenal – Gyokeres este pregătit de debut
URMĂREȘTE-NE PE