
Etapa cu numărul 18 din Bundesliga le aduce față în față pe Kiel – Hoffenheim, două formații ce trec prin stări de spirit diferite înaintea acestei partide. Meciul este programat să se consume sâmbătă, 18 ianuarie 2025, cu începere de la ora 16:30, pe „Holstein-Stadion”.
Kiel vine cu un moral excelent!
Echipa lui Marcel Rapp a fost, fără doar și poate, una dintre performele și surprizele plăcute ale ultimei partide a turului, asta după ce au reușit să o învingă fără probleme pe Borussia Dortmund, la capătul unei prime reprize în care conduceau deja cu 3-0. În partea secundă, lucrurile s-au mai liniștit, iar tabela a indicat 4-2 în favoarea lor la finalul celor 90 de minute.
A fost al doilea triumf la rând obținut de nou-promovata în fața propriilor suporteri, asta după ce la finalul anului trecut reușeau de asemenea o evoluție spectaculoasă împotriva celor de la FC Augsburg, căror le-au provocat una dintre cele mai dure înfrângeri din acest sezon, scor 5-1.
În ciuda acestor rezultate excelente, „die storche” se află în continuare pe penultima poziție a clasamentului din Bundesliga, cu un total de 11 puncte, însă semnalele sunt pozitive în ultima vreme, și dacă vor arăta aceeași vitalitate în joc și în următoarele partide, au o șansă bună de a evita retrogradarea în acest sezon.
- Echipa probabilă: Weiner; Komenda, Zec, Becker; Porath, Knudsen, Remberg, Rosenboom; Machino, Bernhardsson; Harres
Cote pariuri Betano – Kiel – Hoffenheim

Se anunță un duel echilibrat, cel puțin așa ne indică cotele oferite de Betano la victorie pentru această confruntare în care gazdele primesc 2.95, în timp ce formația din Sinsheim este cotată cu 2.35 la un eventual succes. Având în vedere că partida tur s-a încheiat cu nu mai puțin de 5 goluri, este luat serios în considerare un pont „peste 2.5 goluri” la Kiel – Hoffenheim pentru care avem o cotă de 1.65 la ora actuală.
Hoffenheim fără succes în deplasare din mai!
Perspectivele nu arată la fel de pozitive pentru formația din Sinsheim, care a înregistrat 3 înfrângeri la rând în Bundesliga înaintea acestei deplasări. În urmă cu 3 zile au jucat la München, acolo unde cei de la Bayern i-au învins fără drept de apel, cu 5-0.
Nu au jucat tocmai rău în weekendul trecut, pe teren propriu, în disputa cu Wolfsburg, însă nu a fost de ajuns pentru a evita înfrângerea la limită, scor 0-1. Este una dintre cele 3 echipe ce nu a reușit până acum să câștige pe teren strain în actuala ediție de Bundesliga.
Au încheiat turul pe loc de baraj, pe 16 mai exact, având doar cu 3 puncte mai mult decât adversarii de astăzi, ceea ce face această confruntare să fie una extrem de importantă pentru ei. Dețin și un golaveraj foarte modest, de -14, cu 20 de goluri marcate și nu mai puțin de 34 de goluri încasate.
- Echipa probabilă: Baumann; Arthur Chaves, Akpoguma, Nsoki, Gendrey; Geiger, Samassekou; Bischof, Hlozek, Kramaric; Yardimci
Ponturi pariuri Kiel – Hoffenheim
Presiunea este una mare pe ambele formații având în vedere că cele două se află în subsolul clasamentului, iar acesta poate fi un indicator clar că vom vedea un duel destul de tensionat pentru care, în primul rând, în ceea ce privește pariurile, m-aș orienta către un pont pe „cartonașe”. Așadar, am găsit o linie foarte bună de „peste 3.5” pentru care avem o cotă de 1.47.
- 1. Biletul Zilei Superbet din 5 iunie 2025 – Golurile ne aduc o cotă de 3.50
- 2. Biletul zilei din fotbal la Betano 05.06.2025 – Naționalele ne aduc o cotă de 4.79
- 3. Duelul Lamine Yamal – Dembele pentru Balonul de Aur poate fi decis în Spania vs Franța, semifinala de Nations League
- 4. Biletul Zilei Superbet 6 iunie din preliminariile Cupei Mondiale 2026 – trei ponturi cu șanse bune de reușită
- 5. Biletul Zilei din Tenis 06.06.2025 – Pariem pe semifinalele Roland Garros
- 6. Biletul zilei din Preliminariile Cupei Mondiale 06.06.2025 – Mizăm pe o cotă de 3.26
- 7. Cote pariuri Austria vs România în preliminariile Campionatului Mondial 2026 – Ce șanse are naționala?
- 8. Bilet senzațional în cota 12.00 pentru Spania vs Franța
- 9. Biletul etapei cu numărul 3 din preliminariile Cupei Mondiale 06.06.2025 – Plasăm o cotă de 10 la Superbet
- 10. Biletul Zilei din Pariuri Speciale 06.06.2025 – Șuturile ne aduc o cotă de 4.47
URMĂREȘTE-NE PE